Voluntarii muşatini au declanşat o campanie de boicotare a produselor care conţin plastic şi aluminiu, pentru a atrage atenţia asupra pericolului pe care îl reprezintă aceste produse asupra mediului.
Voluntarii muşatini au dat startul unei inedite campanii ecologice. Ei refuză să mai cumpere produse care au ambalaje din plastic şi aluminiu, încercând, în acelaşi timp, să atragă cât mai mulţi romaşcani în această campanie.
„Am lansat apelul în primul rând pentru că ambalajele din material plastic şi din aluminiu sunt principalele responsabile pentru munţii de deşeuri care se adună şi pentru că dorim să educăm şi să responsabilizăm tinerii. Dacă industria care produce plastic şi aluminiu nu este interesată să recicleze, boicotarea acestor produse este o şansă de a atrage atenţia asupra pericolului pe care îl reprezintă aceste materiale asupra mediului şi asupra fiecărui individ în parte. Plasticul conține bisphenol, responsabil de o multitudine de forme de cancer, afecțiuni digestive”, a spus profesorul Ovidiu Albert (foto), coordonator al “Muşatinilor”. Acesta le-a cerut voluntarilor să se gândească bine înainte de a se înscrie în campanie, pentru că tentaţiile sunt mari, dar şi pentru că vor fi nevoiţi să găsească soluţii alternative pentru tot ceea ce cumpărau până acum, lucru nu prea simplu de realizat. Muşatinii au găsit soluţii la îndemână.
“De exemplu, eu refuz punga din plastic în care se ambalează covrigii pe care îi cumpăr, de obicei, în pauza mare”, a spus Cosmin Dimişcă.
“Eu am renunţat la cornuri în pauza mare şi am început să mănânc mai multe mere din grădina mea”, a fost soluţia pe care a găsit-o Alexia Mihaela Frîncu.
“De când am intrat în campanie, nu am mai cumpărat ceai sau ciocolată caldă de la automat, pentru că se serveşte în pahar de plastic, iar la supermarket merg cu sacoşa de acasă, ca să nu mai fiu nevoit să cumpăr pungă de plastic”, a pus Andrei Pătrăuceanu.
“Eu nu mai cumpăr cafea de la automat, nu mai cumpăr sucuri şi deja mă cunoaşte vânzătoarea de la magazinul de lângă şcoală şi îmi pune gogoşile sau rulourile în hârtie”, spune Dragoş Răzvan Anton. Elevii participanţi la campanie ţin şi un “jurnal”, în care notează, în fiecare zi, la ce produs cu plastic sau aluminiu au renunţat.
“La sfârşitul lunii octombrie vom calcula, împreună, cam câte produse au rămas pe rafturi datorită nouă şi nu au aterizat în natură şi, în acelaşi timp, cam câţi bani am economisit astfel”, a spus profesorul Ovidiu Albert.










E foarte bine ca se renunta la plastic. E o industrie care polueaza mediul si care cauzeaza foarte multe boli profesionale. Insa trebuie gasita o alternativa ecologica fiabila si disponibila pe scara larga, in special in domeniul ambalajelor. Hartia nu e cea mai buna optiune, ca si asa am ramas fara paduri.