Municipiul Roman vrea să devină „Oraşul Reciclării”

Municipiul Roman se înscrie în competiţia pentru titlul „Oraşul Reciclării”. Anul trecut a obţinut un premiu pentru cele mai multe deşeuri de ambalaje colectate separat per locuitor. 

reciclare17cPentru a treia oară consecutiv, Romanul s-a înscris în competiţia iniţiată de Eco-Rom Ambalaje, numită „Oraşul Reciclării”, adresată primăriilor din România. Timp de şase luni, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie, 46 de municipii şi oraşe din ţară se luptă pentru a dovedi că au cel mai performant sistem de colectare separată a deşeurilor de ambalaje la nivel naţional. La finalul celor şase luni, câştigătorul va obţine titlul de „Oraşul Reciclării” şi marele premiu: un Parc Tematic în valoare de 12.000 euro, un spaţiu inedit de relaxare amenajat cu mobilier realizat din deşeuri reciclabile. Acesta este dedicat tuturor locuitorilor oraşului care vor să se relaxeze şi, în acelaşi timp, să afle informaţii utile despre reciclarea deşeurilor de ambalaje.

La ediţia din 2014, municipiul Roman a fost premiat pentru cele mai multe deşeuri de ambalaje colectate separat per locuitor, la categoria „Luptător”. Anul trecut, competiţia a adunat la start 32 de municipii din toată ţara, iar Romanul a reuşit să fie unul dintre oraşele care acordă o mare importanţă curăţeniei. Pentru stabilirea câştigătorilor, organizatorii au luat în calcul colectarea separată a deşeurilor în primele şase luni ale anului. În jumătate de an, municipiul Roman a colectat selectiv peste 120.000 de kilograme de deşeuri, raportat la o populaţie de 47.000 de locuitori. Marele câştigător al concursului din 2014 a fost municipiul Sfântu Gheorghe. Odată cu obţinerea titlului de „Oraşul Reciclării”, Sfântu Gheorghe a câştigat şi marele premiu: amenajarea unei zone 100% eco Wi-Fi, un spaţiu inedit de relaxare, realizat din materiale reciclate şi cu acces liber la internet, în valoare de 12.000 euro.


COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • Mosu Lica 5 ani

    Ce s-a realizat anul trecut este ce s-a colectat de la case, fiindca in zona blocurilor e…. jaleeee !! Cartonul si plasticul este… ,,ciugulit” zilnic de… ,,ciori” ! PS Daca la fiecare punct de colectare ar fi permanent 2-3 ,,asistenti” (sic!) sociali care sa trieze unele deseuri, cred ca am lua premiul cel mare ! (aviz primariei!)