Municipiul Roman, premiat pentru excelență în buna guvernare

HomeSocial

Municipiul Roman, premiat pentru excelență în buna guvernare

Municipiul Roman a primit Eticheta Europeană pentru Excelență în Buna Guvernare, o recunoaștere a eforturilor depuse de către reprezentanții administrației locale pentru îndeplinirea standardelor internaționale de bune practici, informează Primăria Roman.

Eticheta Europeană pentru Excelență în Buna Guvernare (ELoGE) este un program inițiat de Consiliul Europei, care urmărește să încurajeze dezvoltarea de sisteme locale de guvernare bazate pe principii solide și să recunoască autoritățile publice locale care demonstrează un angajament puternic față de buna guvernare. Evaluarea s-a bazat pe un set de 12 principii ale bunei guvernări, care au fost stabilite de către Consiliul Europei și care includ participarea cetățenilor, transparența și deschiderea, eficiența, managementul financiar solid, statul de drept, comportamentul etic și multe altele.

„Această distincție pe care am ridicat-o ieri, 11 mai, de la sediul Guvernului României, nu numai că recunoaște eforturile depuse de către municipalitatea din Roman, dar cred că reprezintă și un impuls puternic pentru continuarea acestor eforturi în oferirea serviciilor publice de cea mai înaltă calitate. Municipiul Roman a întrunit cel mai mare punctaj la nivel național, ceea ce înseamnă că a demonstrat o angajare puternică față de bunele practici de guvernare și că a implementat cu succes o serie de măsuri care urmăresc îmbunătățirea serviciilor publice și a vieții cetățenilor. Obținerea acestei recunoașteri internaționale prin intermediul programului ELoGE, reprezintă rezultatul unui efort comun, motiv pentru care doresc să le mulțumesc tuturor colegilor, care s-au implicat în construcția unei administrații performante”, a declarat cu acest prilej primarul Leonard Achiriloaei.

 

 

 

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 1