Prima paginăRoman

Moş Crăciun a venit la Centrul de zi „Don Calabria”

Dimensiune text

Centrul de zi „Don Calabria” din Roman a găzduit joi, 20 decembrie, serbarea pomului de Crăciun.

 

 

Manifestarea a avut loc ca urmare a unui parteneriat încheiat între Protoieria şi Centrul de zi „Don Calabria” din Roman şi a fost susţinută de 40 de copii de confesiune catolică şi ortodoxă. „Este al treilea an consecutiv când Centrul de zi «Don Calabria» organizează activităţi în preajma Crăciunului cu scopul de a aduce bucurie în sufletele copiilor„, a spus preotul Florin Țuscanu, protopop la Protoieria Roman.

Până la sosirea lui Moş Crăciun, copiii au prezentat invitaţilor o scenetă biblică, colinde româneşti şi internaţionale, tradiţii şi obiceiuri locale. „Este o tradiţie ca, în fiecare an, înaintea Crăciunului, copiii din centrul nostru să ofere un program artistic specific sărbătorilor. Acestor activităţi li se adaugă altele realizate în tot cursului anului în cadrul centrului sau împreună cu Parohia «Sfânta Tereza»„, a precizat părintele Gianni Bombieri, din cadrul Centrului de zi „Don Calabria” din Roman.

Moş Crăciun nu a întârziat să apară şi a adus tuturor copiilor cadouri constând în dulciuri şi aprecieri verbale din partea celor prezenţi la manifestare.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0