Prima paginăSocialRoman

Moş Crăciun a ajuns la copiii sărmani ocrotiți de Fundația „Pacea”

Dimensiune text

pacea 02Cadourile au provenit de la autorităţi locale, oameni generoşi din Roman şi localităţile limitrofe şi de la ONG-uri din străinătate.

Fundaţia Umanitară „Pacea” a organizat vineri, 18 decembrie, serbarea de sfârşit de an pentru copiii care frecventează Centrul de zi din cadrul fundaţiei. „Copiii au prezentat în faţa invitaţilor un program artistic. Ei au cântat, au colindat, au recitat poezii şi au făcut urări celor prezenţi”, a spus părintele Lucian Bobârnac, preşedintele Fundaţiei „Pacea”.

 

pacea 03La eveniment a participat ministrul provincial al Fraţilor Franciscani Conventuali din România şi primarul municipiului Roman, Laurenţiu Dan Leoreanu. „În cadrul evenimentului şi-a făcut apariţia Moş Crăciun, care a adus cadouri. Acestea au fost oferite din partea domnului primar Leoreanu. O parte din darurile primite de copii au fost trimise de prietenii noştri de la Asociaţia «Angels» din Germania. La aceste cadouri s-au adăugat altele, oferite de binefăcători locali şi din zona limitrofă a Romanului – Gherăeşti, Nisiporeşti şi Hălăuceşti -, pentru copiii din centru. Aproape 450 de copii săraci au avut ocazia să-l vadă anul acesta pe Moş Crăciun, unii pentru prima dată. Noi, fraţii franciscani şi personalul didactic din cadrul Fundaţiei «Pacea», le suntem recunoscători binefăcătorilor noştri pentru cadourile oferite, care au adus multă bucurie în sufletele acestor copii sărmani”, a spus părintele Lucian Bobârnac.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0