Lucrările de modernizare a drumurilor comunale DC 78 în localitatea Muncelu de Jos şi DC 77 în localitatea Giurgeni, din comuna Valea Ursului, au fost demarate.
„Avem investiţii începute pe drumurile comunale 84 în satul Chilii, 78 în satul Muncelu de Jos şi 77 în satul Giurgeni. În satul Chilii, proiectul prevede modernizarea a 4,5 kilometri de drum. Până acum a fost aplicat, pe o distanţă de trei kilometri, primul strat de asfalt, dar finalizarea lucrării a fost amânată, din lipsă de fonduri”, a precizat Viorel Smeria, primarul comunei Valea Ursului.
Lucrările pe drumurile DC 78 şi DC 77 au început, proiectul având o valoare totală de 7.400.000 de lei. Conform proiectului, vor fi asfaltaţi trei kilometri de drum în localitatea Giurgeni şi 5,5 kilometri în localitatea Muncelu de Jos. Lucrările pregătitoare – profilare, balastare – au fost finalizate, urmând ca în 2014 să fie aplicat primul strat de asfalt.
Și în comuna Dulceşti, lucrările de modernizare a drumurilor comunale vor continua în 2014. Anul trecut au fost asfaltați 2,7 kilometri de drum, în localitatea Dulceşti, unde a fost aplicat primul strat de asfalt. Tot în 2014 vor începe lucrările de asfaltare în localităţile Corhana şi Roşiori, pe 2,3 kilometri, respectiv 1,8 kilometri.










Felicit conducerea primariei DULCESTIBN pentru „remarcabila” performanta de asfalta 4.1km in cele doua sate mentionate.Sint curios cind sa aflu cind vor fi asfaltati si cei 2.5km de drum satesc BRITCANI-DN 15D pe care zilnic trec „jde”masini gigant al firmei OCCIDENTAL CONSTRUCT care transporta produse de piatra de la balastiera din MUNTENI.De ani de zile deplasarea acestor masini au facut ca cele citeva case locuite de oameni cu virstra peste 75 de ani sa se transforme in ruine iar mai marii primariei sa se intoarca cu spatele.Initial cu citiva ani in urma a fost restrictionat traficul peste 5 to.Dar tinind cont ca „banul vorbeste” si afacerile trebuiau sa sporeasca prin hotatrire de consiliu local 5to a fost transformat in 5km (politia motivind ca nu poate face nimic din lipsa radarelor pe masinile achizitionate).Dupa un timp a disparut si aceasta limitare asa ca acum masinile „zburda”in voia cea buna cu consecinte dezastruoase(vara praf de COPSA MICA,iarna pereti crapati).Lumea s-a mai asteptat la o minune care se chema eolienele dar din pacate guvernul cu o sustinere de 75% a taiat si aceasta macaroana asa ca celor citiva batrini nu le mai ramine decit a putea fi transportati la cimitirul din CIRLIG,dar atentie! sa moara pe timp de vara ca iarna traseul este inzapezit.Domnilor conducatori de primarie, de ce nu veniti si acum prin sat asa cum faceati la alegeri si minteati ca veti aduce proiecte europene la greu ca fostul primar FOLTEA avea doar 7 clase si nu stia sa faca proiecte asa cum stie D-ul avocat NAHOI,etc;etc;Parca senator pe sectorul 6 este D-ul URSARESCU care promirea marea si sarea nu asa cum facea ciuma portocalie.Dar se pare ca are si el o problema de a nu mai fi la curent cu amaritele de sate din zona deoarece biroul senatorial de la CONDOR este inchis asa cum inchis este si motelul(a se citi faliment).Urmeaza cu voia d-stra si falimentiul comunei….
Aveti mare dreptate, nu mai fac nimic acum…au numai incompetenti in primaria aia…