Romaşcani de succes vor veni în faţa liceenilor de la „Roman-Vodă” pentru a le vorbi despre cum să reuşeşti în viaţă prin muncă şi pasiune.
Elevii de la Colegiul Naţional „Roman-Vodă” se vor întâlni în fiecare lună cu oameni de succes, de la care vor învăţa lecţia reuşitei în viaţă prin muncă şi perseverenţă. Iniţiativa aparţine profesoarei Mihaela Tanovici, directorul Colegiului Naţional „Roman-Vodă”, şi porneşte din dorinţa de a le arăta tinerilor că, dincolo de vedetele promovate cu insistenţă la televizor, există şi oameni, mulţi, poate, necunoscuţi publicului larg, a căror viaţă şi carieră poate constitui oricând un model de urmat pentru tineri.
„Am iniţiat acest proiect din dorinţa de a-i face pe elevi să vadă că există oameni importanţi şi interesanţi, oameni care te pot sfătui şi de la care ai ce învăţa în foarte multe domenii. Sunt numeroşi romaşcani care pot sta oricând în faţa tinerilor ca modele. Pe aceşti oameni vreau asă-i aduc în faţa copiilor, să le vorbească tinerilor despre ce înseamnă pentru ei să reuşeşti în viaţă şi cum se poate ajunge în vârf cu muncă şi cu pasiune”, a spus profesoara Mihaela Tanovici.
Proiectul are şi o avanpremieră.
„Am avut-o în şcoală, ca invitat special, pe Eliza Chirilă, delegat de tineret al României la ONU, fostă elevă a noastră. Ea a fost cea care a stabilit un parteneriat între noi şi Universitatea Româno-Americană din Bucureşti, la care este studentă, în cadrul căruia vom primi sprijin pentru realizarea afişelor şi a materialelor de care vom avea nevoie în cadrul proiectului”, a precizat profesoara Mihaela Tanovici.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol