Roman, Neamț
Căutare site

Ministrul Educației vrea învățământ obligatoriu de 12 clase

Se doreşte ca noua lege a Educaţiei să ofere cadru pentru promovarea învăţământului centrat pe elev şi pe învăţare.

Ministrul Educaţiei, Sorin Mihai Cîmpeanu (foto), a purtat discuţii cu sindicaliştii în legătură cu noua lege a Educaţiei. Subiectele discutate până acum la întâlnirile privind dezbaterea proiectului noii legi a Educaţiei au fost: învăţământul obligatoriu de 12 ani, o lege separată pentru statutul personalului didactic, trecerea responsabilităţii organizării de şcoli doctorale direct în mâinile universităţilor şi reorganizarea responsabilităţilor Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare.

„S-au discutat propunerile venite din teritoriu şi, pentru moment, suntem în stadiul de integrare a acestor propuneri într-un document pe care îl vom trimite la departamentul juridic, iar în septembrie avem a doua rundă de dezbateri”, a explicat ministrul Sorin Mihai Cîmpeanu.

În luna iunie, când au început dezbaterile pe proiectul noii legi a Educaţiei, ministrul Cîmpeanu spunea că, în opinia lui, ar trebui reintrodusă treapta a II-a la clasa a X-a, bacalaureatul ar trebui să fie diferenţiat, iar profesorii ar putea fi plătiţi în funcţie de rezultatele elevilor la examene.

Un alt punct fierbinte al discuţiilor îl reprezintă reforma curriculară.

„Noua lege trebuie să ofere cadru pentru promovarea învăţământului centrat pe elev şi pe învăţare, nu pe predare, şi pentru promovarea competenţelor-cheie şi a spiritului de iniţiativă”, a spus ministrul.

Sindicatele, studenţii şi elevii au cerut ca în lege să se regăsească procentul de 6% din PIB alocat Educaţiei, au cerut prevederi care să depolitizeze sistemul educaţional şi modificări care să flexibilizeze legea.

Totodată, se doreşte ca statutul personalului didactic să fie lege separată. Profesorii – spun sindicaliştii – trebuie să aibă statut de autoritate publică, pentru a putea fi sancţionate violenţa verbală şi fizică la adresa lor, iar pensiile acestora să fie 80% din ultimul salariu primit, faţă de 40 – 50%, în prezent.

Unul dintre punctele asupra cărora insistă elevii este eliminarea sistemului de meditaţii particulare din sistemul public de învăţământ. Elevii propun şi eliminarea mediei notelor anilor de gimnaziu în calculul mediei de admitere în liceu, deoarece încurajează acordarea de note care nu oglindesc realitatea.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.