Într-o singură zi, încasările Complexului au fost de aproximativ 10.000 de lei.
Codul portocaliu de caniculă a fost mană cerească pentru Complexul de agrement Moldova. Miercuri, în cea mai fierbinte zi a acestui an, 1.400 de romaşcani au ales să se răcorească şi să se bronzeze la cele trei bazine care au fost amenajate în vechiul ştrand din Roman. Romaşcanii au plătit mai puţin pentru distracţia de la bazine, deoarece tarifele sunt mai mici de luni până joi inclusiv. De luni până joi, tariful de intrare în ştrand este de 7 lei, dacă nu se optează şi pentru închirierea unui şezlong. În cazul în care vizitatorul vrea şezlong, tariful urcă la 15 lei. La sfârşitul săptămânii, tarifele urcă: 10 lei fără şezlong şi 20 de lei cu şezlong. Pentru copiii de la trei la 14 ani se percepe doar 50% din tariful pentru un adult, cu condiţia ca însoţitorii acestora să facă dovada vârstei copiilor. Copiii în vârstă de până la trei ani, inclusiv, au intrarea liberă, cu aceeaşi condiţie.
Dacă şi în celelalte zile călduroase ştrandul va rămâne un punct de atracţie pentru cetăţeni, există mari şanse ca acest complex să se autofinanţeze încă din prima lună de funcţionare. Complexul „Moldova” are 20 de angajaţi, o parte având contracte de muncă sezoniere.
Complexul Moldova s-a deschis pe 20 iunie. Romaşcanii pot alege relaxarea lângă cele trei bazine sau în zona de foişoare. Investiţia totală este de 2,5 milioane de euro, iar lucrările s-au derulat timp de trei ani.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol