Mii de romașcani au achitat deja taxele și impozitele locale. Primăria recomandă plățile online

HomeEconomie

Mii de romașcani au achitat deja taxele și impozitele locale. Primăria recomandă plățile online

Încasările la casieria Direcției de Impozite și Taxe Locale a Primăriei municipiului Roman au început pentru acest an din data de 9 ianuarie. În prima săptămână, peste 4.500 de romașcani au achitat deja taxele și impozitele locale pentru acest an, cei mai mulți la casieria instituției, dar au fost și câteva sute care au utilizat platformele de plată prin intermediul Internetului. Reprezentanții municipalității îi încurajează pe romașcani să facă astfel de plăți folosind și instrumentele electronice, portalul de plăți de pe site-ul Primăriei sau ghiseul.ro, atât pentru a evita un drum la casieria instituției, dar și pentru a evita aglomerația. Cei care achită taxele locale până la 31 martie beneficiază și în acest an de o reducere de 5%.

„Așa cum știți, la fiecare început de an, romașcanii responsabili vin la primărie pentru a-și plătit taxele și impozitele locale, vedem că și anul acesta apar la biroul nostru de plăți fizice – parcă într-un număr mai mic. Doresc să adresez solicitarea noastră celor care doresc să facă această plată în intervalul de până la finalul lunii martie, când pot beneficia de acea facilitate, să facă aceste plăți prin intermediul platformelor online, atât prin site-ul nostru, portalul de pe site-ul www.primariaroman.ro, sau prin intermediul www.ghiseul.ro, pentru că este mult mai facil și nu mai e nevoie să stea la rând câteva ore, pentru a putea economisi timpul tuturor. Se vede diferența foarte mare între dorința de a achita fizic și online. Până acum, prin intermediul platformei noastre au fost făcute 114 plăți electronice, prin intermediul ghiseul.ro – 678 de plăți, iar plăți fizice la ghișeul nostru – 3.900”, a declarat primarul municipiului Roman, Leonard Achiriloaei, în cadrul conferinței de presă de luni, 16 ianuarie.

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0