Roman, Neamț
Căutare site

Mii de nemţeni suferă de hipertensiune arterială

Bolile cardiovasculare reprezintă prima cauză a decesului în judeţul Neamţ. Cu ocazia Zilei Mondiale a Inimii, medicii cardiologi fac o serie de recomandări pentru prevenirea afecţiunilor cardiovasculare.

Mii de nemţeni suferă de boli cardiovasculare, acestea fiind principala cauză de deces la nivelul judeţului Neamţ, potrivit medicilor cardiologi. Pe 29 septembrie se sărbătoreşte „Ziua Mondială a Inimii”, iar specialiştii doresc să contribuie la creşterea gradului de conştientizare asupra factorilor de risc care duc la apariţia bolilor cardiovasculare şi să determine, treptat, o schimbare de atitudine şi adoptarea unui stil de viaţă sănătos. În acest sens, specialiştii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ fac o serie de recomandări pentru prevenirea afecţiunilor cardiovasculare: 

„În fiecare an, aproximativ 150.000 de români mor din cauza bolilor cardiovasculare, reprezentând circa 60% din totalul deceselor înregistrate. Factorii de risc cardiovascular sunt: hipertensiunea arterială, colesterolul, obezitatea, diabetul zaharat, fumatul şi sedentarismul. Pentru a preveni aceste afecţiuni, trebuie evitate carenţele modului de viaţă urban, adică: alimentaţia de proastă calitate, lipsa de mişcare, fumatul şi consumul de alcool. Trebuie schimbat stilul de viaţă: alimentaţie, mişcare şi evitarea fumatului şi a alcoolului. Și stresul este un factor care ar trebui evitat”.

Hipertensiunea arterială şi bolile cardiovasculare sunt prima cauză a decesului şi în Roman, şi în judeţul Neamţ.

„Cred că 80% din populaţia de peste 50 de ani suferă de hipertensiune arterială. Frecvent, la consultaţii, întâlnesc pacienți cu hipertensiune şi complicaţiile care apar din cauza ei. Dacă este asociată şi cu diabet zaharat, poate provoca mult mai repede boli cardiovasculare grave, cum ar fi angina pectorală, insuficienţă cardiacă sau arterită. Întâlnim mai frecvent hipertensiune la bărbaţi până în 45 de ani, iar după această vârstă apare şi la femei. Avem pacienţi cu şi fără simptome, dar toţi trebuie trataţi. Noi nu îi lăsăm pe cei care au 20 tensiune netrataţi, chiar dacă nu au simptome şi spun că se simt bine. Cei asimptomatici sunt în situație mult mai periculoasă, pentru că pot avea o complicaţie în orice moment, fără să se aştepte. Însă pe cei pe care îi doare capul, ameţesc, dar care îşi controlează tensiunea şi iau tratamentul – căci, altfel, nu îşi pot desfăşura activitatea zilnică -, îi monitorizăm mult mai bine şi le ţinem sănătatea sub control”, susţine medicul cardiolog Victor Firăstrău, şeful secţiei Cardiologie din cadrul Spitalului Municipal de Urgenţă Roman.

Hipertensiunea arterială, cauze ereditare

Hipertensiunea este o boală cardiovasculară, dar, în acelaşi timp, este şi un factor de risc pentru alte complicaţii. Ca atare, asociată cu alţi factori, poate să ducă la accident vascular cerebral, complicaţii oculare, renale sau complicaţii vasculare – anevrisme. Hipertensiunea arterială este responsabilă în 95% din cazuri  pentru provocarea unor boli cardiovasculare, dar cauzele acesteia nu se cunosc, motiv pentru care se consideră că este ereditară.

„Dacă părinţii sunt ambii hipertensivi, există riscul ca şi copii să aibă hipertensiune la o vârstă mai mică, începând chiar de la 20 de ani. Dacă există şi alţi factori de risc, precum fumat, obezitate, dislipidemie sau diabet, riscul de a face o complicaţie cardiovasculară este mult mai mare”, spune medicul Firăstrău.

Ziua Mondială a Inimii a fost marcată pentru prima dată în anul 2000, cu scopul de a informa populaţia din întreaga lume cu privire la principala cauză de deces, şi anume bolile cardiovasculare. La nivel mondial, anual se înregistrează 17,3 milioane de decese din această cauză, iar acest număr este în continuă creştere. În ţara noastră, evenimentul este marcat printr-o serie de activităţi sportive şi seminarii susţinute de medici specialişti în nutriţie şi boli metabolice, pentru optimizarea stilului de viaţă.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.