Roman, Neamț
Căutare site

Mihail Sadoveanu va fi sărbătorit la Hanu Ancuţei

În perioada 31 octombrie – 2 noiembrie, la Hanu Ancuţei se vor sărbători „Zilele lui Sadoveanu”. Vor avea loc manifestări ştiinţifice, expoziţii culinare, spectacole de muzică, dar şi o demonstraţie de gătit în aer liber.

sadoveanuTimp de trei zile, Mihail Sadoveanu va fi omagiat la restaurantul Hanu Ancuţei, în cadrul manifestărilor pregătite cu ocazia „Zilelor lui Sadoveanu”.

Vineri, pe 31 octombrie, oamenii de cultură din Neamţ vor evoca personalitatea lui Mihail Sadoveanu, apoi va putea fi vizionat un film documentar despre viaţa marelui scriitor. În acelaşi timp, va fi organizată o expoziţie culinară cu vânzare de produse tradiţionale româneşti, ca în poveştile lui Sadoveanu, împreună cu o degustare de vin. Invitaţii speciali ai zilei vor fi taraful condus de Cornel Mirea, acompaniat de Cornel Panţâru, precum şi maestrul la ţambal Marius Mihalache.

Sâmbătă, în cea de-a doua zi a evenimentului, cei prezenţi la Hanu Ancuţei vor putea viziona un film documentar despre Mihail Sadoveanu şi despre Hanu Ancuţei, iar după aceea vor putea servi un meniu Gourmet la preţul de numai 99 de lei. Pentru a întreţine atmosfera vor fi invitaţi, din nou, taraful condus de Cornel Mirea, acompaniat de Cornel Panţâru şi maestrul la ţambal Marius Mihalache.

„Invitatul special al zilei va fi cunoscuta cântăreaţă de jazz Maria Răducanu, dar care va interpreta melodiile cele mai îndrăgite din repertoriul Mariei Tănase”, a afirmat Elena Nuşa Chiriac, managerul restaurantului Hanu Ancuţei.

Duminică, 2 noiembrie, în ultima zi a evenimentului, se va organiza o demonstraţie de artă culinară în aer liber, la care se va găti viţel la proţap. Pentru 35 de lei, invitaţii vor putea avea parte de un festin gastronomic, cu viţel la proţap, turte proaspete şi vin roşu aromat. Responsabilii cu voia bună a participanţilor vor fi membrii Fanfarei de la 10 Prăjini.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.