Prognoza Administrației Naționale de Meteorologie pentru perioada 28 septembrie – 11 octombrie, publicată luni, arată că, în Moldova, vremea va fi caldă pentru finalul lunii septembrie, iar în primele zile ale lunii octombrie se va răci și valorile termice se vor situa local sub cele specifice perioadei, apoi acestea vor crește ușor și se vor menține apropiate de mediile multianuale. Astfel, media regională a temperaturilor maxime se va încadra între 16 și 21 de grade, cu cele mai mari valori la începutul primei săptămâni de prognoză, iar a celor minime va fi cuprinsă între 5 și 10 grade, cu cele mai mici valori din a doua săptămână din intervalul de anticipație. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată după primele zile din luna octombrie.
La munte, valorile termice se vor situa în primele zile din perioada de anticipație peste mediile multianuale, spre finalul primei săptămâni se estimează o răcire a vremii, iar în a doua săptămână, fară variații semnificative de la o zi la alta, se va încălzi ușor. Vor fi ploi slabe izolate la finalul lunii septembrie și începutul lunii octombrie, iar spre sfârșitul primei săptămâni tendința va fi de extindere a precipitațiilor pe arii relativ extinse, astfel că simultan cu răcirea vremii vor fi posibile, mai ales la altitudini mari, perioade atât cu lapoviță, cât și cu ninsoare.











Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol