În comuna Doljeşti a existat un atelier în care se fabricau coşuri şi mobilier din răchită. În 1987 se exportau vagoane cu împletituri. Vasile Baltag, coordonatorul atelierului, a dat împletiturile din răchită pe prelucrarea lemnului.
Coşurile şi mobilierul din răchită au fost, timp de câţiva ani, un brand al comunei Doljeşti. Meşteşugul din Doljeşti despre care s-a vorbit numai la superlativ a existat din vechime şi s-a născut din priceperea şi pasiunea localnicilor.
Vasile Baltag a făcut Liceul de Artă la Braşov. Avea înclinaţii, încă din adolescenţă, către prelucrarea lemnului, aşa încât, câţiva ani după absolvirea cursurilor liceale, a lucrat la Cooperativa Meşteşugărească din Piatra Neamţ. „Lucram alături de un arhitect care «construia» jucării din lemn pentru ţările arabe”, spune bărbatul.
Fire iscoditoare şi energică, Vasile Baltag a vrut mai mult, în scurtă vreme fiind trimis să lucreze în domeniul silvic. „În ocoalele silvice se cultivau suprafeţe întinse cu răchită. Răchita era prelucrată, iar produsele obţinute se comercializau în ţară şi în afara ei. Era un sistem bine gândit şi pus la punct, care însemna locuri de muncă, materie primă şi contracte”, explică Vasile Baltag.
Atelierul în care se fabricau coşuri şi mobilier din răchită a fost deschis în anul 1987. „La începutul lunii mai 1987, acest atelier a început să funcţioneze într-una din clădirile CAP-ului, cu 30 de femei. Doi ani mai târziu, numărul lucrătorilor ajunsese la 100. Cei mai tineri aveau 16 ani. Oamenii nu erau greu de convins să lucreze, erau alte vremuri atunci. Toamna încheiam contracte cu străinătatea – Italia, Franţa, Germania şi Anglia. Produceam toată gama de coşuri, precum şi alte împletituri. Livram 4-5 vagoane de împletituri pe lună”, spune Vasile Baltag.
Începând cu 1995, afacerea cu răchită a început să scârţâie. „În anul 1995, am renunţat să mai lucrez. Doi ani mai târziu, atelierul s-a închis. Am decis să mă întorc şi să-l pun din nou pe picioare. Am reuşit, în parte. Lucram numai pentru Franţa, insuficient pentru a acoperi toate cheltuielile”, spune bărbatul.
Vasile Baltag s-a reinventat. A dat împletiturile din răchită pe prelucrarea lemnului şi încearcă în fiecare zi să creioneze planuri de viitor. „Din rumeguşul rezultat din prelucrarea lemnului s-ar putea produce peleţi cu care să încălzim câteva solarii cu flori, iar din flori şi împletituri să realizăm aranjamente florale. Asta înseamnă dezvoltarea câtorva afaceri în comună, care să meargă mână în mână, dar câteodată sunt dezamăgit că nimeni nu are curaj. Cu câtva timp în urmă, preotul satului mi-a spus, încurajându-mă: «Dumnezeu are un plan cu fiecare dintre noi». Însă eu cred că planul pe care-L are cu mine trebuie schimbat”, a spus Vasile Baltag.
Comentarii