Cluburile civice CAESAR sunt platforme de acţiune care permit şi stimulează implicarea civică şi socială a celor care vor să aibă un impact pozitiv în comunităţile lor.
În perioada 7-10 septembrie, reprezentanţi ai Fundaţiei CAESAR (Centrul pentru Acces la Expertiza Studenţilor şi Absolvenţilor Români) se vor întâlni cu membri ai Clubului Civic din Roman. CAESAR este un laborator de idei ce reuneşte specialişti români din ţară şi din străinătate, cu pregătire academică la nivel înalt şi rezultate remarcabile în domeniul lor de activitate.
Cluburile Civice CAESAR sunt platforme de acţiune care permit şi stimulează implicarea civică şi socială a celor care vor să aibă un impact pozitiv în comunităţile lor şi să contribuie, astfel, la o dezvoltare durabilă a României. Membrii cluburilor civice CAESAR aderă la valori fundamentale, precum integritate, responsabilitate şi profesionalism.
„Proiectul de iniţiativă cetăţenească pregătit de Fundaţia CAESAR este bazat pe articolul 74 din Constituţie, care dă dreptul unui număr de 100.000 de cetăţeni cu drept de vot să introducă o lege direct în Parlamentul României. Această iniţiativă este consecinţa valului de indignare a societăţii civile privind neputinţa cetăţeanului de a responsabiliza clasa politică actuală. Contextul care generează acest strigăt disperat al societăţii civile este cauzat de mai mulţi factori. În primul rând, numărul mare de parlamentari certaţi cu legea – 142 din 596, transformarea de facto a Parlamentului din laborator de idei şi dezbateri pentru dezvoltarea României în paravan pentru oameni cu interese ascunse, dar şi lipsa unei legi care să faciliteze fluidizarea votului diasporei. Având ca ţintă dezvoltarea unei Românii democratice, dezvoltate şi demne, membrii CAESAR pregătesc grupuri de acţiune în diferite oraşe ale României, cu scopul de a-i uni pe toţi cetăţenii care îşi asumă rolul de a atrage atenţia actualei clase politice. Această iniţiativă cetăţenească este o ultimă pârghie legislativă la îndemâna cetăţeanului, care poate acţiona activ spre responsabilizarea celor care ne conduc”, a precizat Iulian Bulai, membru al CAESAR.
Scopul CAESAR este să coaguleze comunitatea experţilor români într-un proiect comun şi de lungă durată, ce vizează dezvoltarea sustenabilă a României.
Iulian Bulai are 28 de ani şi este originar din Tămăşeni. A urmat cursurile Liceului Teologic Romano-Catolic „Francisc de Assisi” din Roman. Tânărul a absolvit Academia Naţională de Arte din Oslo, cu specializarea în sculptură şi artă vizuală. Iulian a beneficiat de o bursă Erasmus la Universitatea din Lisabona, apoi şi-a continuat studiile de master în arte vizuale la Academia Naţională de Arte din Oslo şi la China Central Academy of Fine Arts din Beijing. A început, din 2014, cursurile programului de master în diplomaţie culturală, cu specializarea în relaţii internaţionale, în cadrul Institutului de Diplomaţie Culturală din Berlin şi al Universităţii din Siena. Masteratul include şi un stagiu de practică în cadrul Delegaţiei Uniunii Europene în Islanda. În paralel cu studiile de specialitate desfăşurate în diverse ţări, Iulian Bulai a absolvit cu succes cursuri intensive de limbă şi cultură norvegiană, portugheză, italiană şi mandarină, un dialect al limbii chineze.
După ani de studii la şcoli cu renume din străinătate şi experienţe profesionale la instituţii de top, răspunzând invitaţiei Fundaţiei CAESAR de a contribui la dezvoltarea societăţii civile din România, un val de tineri cu rezultate academice şi profesionale remarcabile doresc să se întoarcă şi să schimbe ceva în România. Printre aceştia se află şi Iulian Bulai.
Pentru a intra în contact cu reprezentaţii Fundaţiei CAESAR prezenţi la Roman în perioada 7-10 septembrie, se pot folosi următoarele adrese de email: contact@fundatiacaesar.ro, iulian.bulai@gmail.com.
Comentarii