Prima paginăSocialEducatie

Meditații gratuite pentru BAC, la Biserica „Precista Mare”

Dimensiune text

Programul de meditaţii pentru liceenii de clasa a XII-a se va desfăşura într-un spaţiu special amenajat din Ansamblul „Precista Mare”.

Parohia „Precista Mare” anunţă că, săptămâna viitoare, încep cursurile de pregătire pentru examenul de bacaulaureat din acest an. Formularele de înscriere se pot procura de la Biserica „Precista Mare” şi pot fi depuse zilnic, în intervalele orare 8-11 şi 15-18. La aceste cursuri se pot înscrie liceeni indiferent de confesiunea religioasă, care provin din familii cu venituri reduse şi nu-şi pot plăti ore de pregătire particulară. Liceenii vor avea şansa şi anul acesta să primească meditaţii, gratuit, la disciplinele ce vor constitui probe de evaluare în cadrul examenului de bacalaureat, printr-un proiect caritabil iniţiat de părintele Dan Alexandru Antoce, parohul Bisericii „Precista Mare” din Roman.

Peste 100 de liceeni de clasa a XII-a au fost beneficiarii acestui proiect în cei trei ani de derulare, procentul de promovabilitate la examenul de bacalaureat al acestora fiind de peste 85%.

„Proiectul se află în al patrulea an de derulare. Reuşita anilor trecuţi ne-a determinat să continuăm. A fost meritul cadrelor didactice care au acceptat, în regim de voluntariat, să se alăture acestui proiect, dar şi al elevilor. Elevii care au beneficiat de acest program de meditaţii în prima serie sunt deja absolvenţi de facultate şi ne bucură dacă fiecare dintre noi, biserică şi cadre didactice, am putut să punem umărul la reuşita lor”, a precizat părintele Antoce.

Meditaţiile sunt susţinute de cadre didactice de la unităţi de învăţământ din oraş, după un orar stabilit: luni, începând cu orele 16.00, meditaţii la disciplina română (profesor Magdalena Anechitei, Colegiul Naţional „Roman-Vodă”), marţi, la orele 15.00, meditaţii la disciplina istorie (profesor Mihaela Grapă, Colegiul Naţional „Roman-Vodă”) şi vineri, la orele 15.30, meditaţii la disciplina matematică (profesor Constantin Ababei, Colegiul Tehnic „Danubiana”). Dacă vor exista cereri pentru alte discipline de bacalaureat, Parohia „Precista Mare” va identifica profesori care să susţină orele de pregătire.

Programul de meditaţii se va desfăşura într-un spaţiu special amenajat din Ansamblul „Precista Mare”.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0