Inițial, fostul medic romașcan a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru ucidere din culpă. Judecătorii băcăoani au stabilit, însă, că medicul este nevinovat.
Răsturnare de situație în cazul fostului medic romașcan Georgeta Moraru, condamnată pentru ucidere din culpă. Inițial, judecătorii romașcani au condamnat-o, pe 26 martie 2012, la doi ani de închisoare cu executare, pentru ucidere din culpă în cazul pacientului Petru Gotcă. De asemenea, tot atunci, fostul medic romașcan a fost condamnat și la șase luni de închisoare pentru fals intelectual, dar judecătorii au stabilit că Georgeta Moraru va executa pedeapsa cea mai grea.
Pe data de 15 martie 2008, Petru Gotcă a ajuns la Centrul de Primiri Urgențe (CPU) al Spitalului Municipal de Urgență Roman, pe garda medicului Georgeta Moraru, în jurul orei 16.00. Deoarece Petru Gotcă era sub influența băuturilor alcoolice, medicul l-a lăsat pe pacient pe un pat de spital, fără a-l mai consulta sau a-i administra medicamente. A doua zi dimineață, după ce Petru Gotcă a fost descoperit mort pe patul de spital de către medicul care a preluat garda de la Georgeta Moraru, aceasta a încercat să falsifice fișa pacientului.
Pentru a proba vinovăția Georgetei Moraru, procurorii romașcani au prezentat 20 de probe, în majoritate expertize și analize făcute înainte de înmormântarea lui Petru Gotcă, dar și după deshumarea acestuia. După condamnare, medicul a făcut recurs la Curtea de Apel Bacău. Miercuri, 28 februarie, magistrații băcăoani s-au pronunțat cu privire la recursul declarat de fostul medic romașcan, după mai multe amânări cauzate de starea precară de sănătate a acesteia. Judecătorii au decis să admită recursul Georgetei Moraru, au casat decizia dată de Judecătoria Roman și au dispus achitarea acesteia, ea fiind găsită nevinovată de infracțiunea de ucidere din culpă.
Sentința Curții de Apel Bacău este definitivă și irevocabilă.
[sam_ad id=”111″ codes=”true”]
Comentarii
Oau ce bine,dar oricum se stia dinainte de proces ca nu are ce sa-i faca pentru moartea unui alcoolic. Foarte bine ca JUSTITIA nu ia in calcul toti sarantocii.
bre a lu’ pal,problema e mult mai complexa decat ai prezentat’o tu in 2008 si continui s’acum:gotca era bat mut,gasit in sant,CPU era plin de cazuri mult mai urgente,(daca maica’ta ar fi fost acolo ai fi preferat sa fie tratata inaintea unui betiv ordinar),lipsa de personal,atat asistenti cat si medical..pacientul a fost „lasat la urma” si a fost gasit rece la preluarea schimbului;greseala medicului a fost panica si ca a refuzat sa’ti dea tie socoteala fapt care a condus la anchete de anchete,timp in care asistentii au fost hartuiti efectiv de politie ani de zile…totul ptr un betivan ordinar
Nu va este rusine?..Betivul a cotizat la sistemul de sanatate…indiferent de situatia lui trebuia tratat!..Juramantul lui Hipocrate nu spune ca trebuie impartiti oamenii pe categorii si trebuie tratati dupa categoria sociala din care face parte.Va rade Occidentul!Halal mentalitate!!
Stimata doamna doctor trebuia sa puna mana pe el si daca…avea tifos, pentru asta s-a facut medic!..nu pentru opulenta si bonomie!…Rusine celor care nu gandesc…de asta se duce de rapa societatea romaneasca!…pentru ca nu stiti sa votati, nu va stiti drepturile…si va lasati condusi de nerusinarea celor cu bani!
i’ai vzt tu cotizatia?era la zi? e aceiasi cotizatie pe care o dau toti tiganii care navalesc la urgente? ai fost sa vezi in ce conditii trebuie sa munceasca doi asistenti la 100 de prezentari pe zi? stii ca daca ambulanta vine cu un betivan inghetat ,pisat,kkt,etc,in loc ca asistentul sa se ocupe de un bolnav adevarat,trebuie intai sa’l spele pe betiv? unde e prioritatea? tu ce alegi?e usor sa mancati kko de pe margini cand habar nu aveti de spre cum s’a intamplat..hai sa tragem in doctor k asta e plin de parale,are de unde da…dar ca nu are loc sa’si faca treaba in „spiritul” lui Hipocrtae,asta nu se mai vede…domnu jurnalist a prezentat cazul fara nicio urma de^profesionalism,datorita faptului ca a fost sictirit de eroarea sistemului medical numita Gafar,director la acel moment( sfatuind si pe sora decedatului sa faca reclamatii ca e rost de fct rost de niste „zarzavat” de la medic,ca doar e medic,ce naiba)….si atunci cea zs el,”hai ca va fac eu!” si de patru ani ii da inainte cu articole de doi lei la care neinitiatul pune botu’…ce e aia „sora decedatului vine a doua zi si vede camasa incheiata la mana semn ca nu s’a luat tensiunea”…daca ii faci o injectie in fesa unuia il lasi cu pantalonii pe vine sa vina familila sa vada ca are tratamentul fact..sunteti penibili..mortul e vinovat ca a murit prea repede,asta e!!!
dlui doctor ( DE DOI BANI),
ai fi si tu SARANTOC daca nu ti-ar da toti dreptul cind ajung la spital (bani, cartofi, oua, gaini……).
cit priveste mama omida cu – rului, daca e un articol de doi lei – pentru ce il citesti?