Roman, Neamț
Căutare site

Medicul Firăstrău, fermecat de frumuseţea Operei din Sydney

Medicul cardiolog Victor Firăstrău, un mare amator de călătorii, a ales, anul acesta, ca destinaţie Australia. A rămas plăcut impresionat de pădurile tropicale vizitate, de Marea Barieră de Corali, dar cel mai mult i-a plăcut un spectacol de balet pe care l-a urmărit la Opera din Sydney.

După China, Tibet, Egipt, Dubai şi majoritatea ţărilor din Europa, a venit rândul Australiei să fie vizitată de medicul cardiolog Victor Firăstrău, de la Spitalul Municipal de Urgenţă Roman. Anul acesta, în luna mai, medicul a primit o invitaţie, din partea unei companii din Iaşi, la un congres de cardiologie organizat în Melbourne, Australia, şi a profitat de acest prilej pentru a petrece aproximativ zece zile în ţara cangurilor şi a ursuleţilor Koala.

Victor FirăstrăuDeşi, iniţial, drumul foarte lung până acolo era lucrul care îl descuraja cel mai tare, până la urmă, doctorul Firăstrău s-a bucurat din plin de fiecare moment petrecut în Australia şi s-a întors cu o impresie foarte bună despre cultura şi civilizaţia acestei țări.

„Am plecat din Bucureşti, alături de alţi nouă colegi cardiologi din ţară, pe 2 mai, şi am ajuns acolo pe 4 mai. Timpul efectiv de zbor a fost de 23 de ore, dar noi am făcut, în total, 38 de ore, cu tot cu escale. Am zburat cu cel mai mare avion de persoane, avionul Airbus 380, care are peste 800 de locuri. Am avut plăcuta surprindere să întâlnesc o stewardesă din România, care era angajată a companiei arabe”, povesteşte medicul cardiolog.

Prima oprire a fost în Melbourne. Aici, doctorul romaşcan a petrecut trei zile, pe parcursul cărora s-a desfăşurat şi congresul de cardiologie, dar, în acelaşi timp, a avut şi posibilitatea de a vizita obiectivele turistice din zonă.

„Am vizitat ceea ce se numea la ei oraşul vechi, am urcat şi în una dintre cele mai înalte clădiri din Emisfera Sudică, «Eureka Tower», la etajul 80, de unde am putut admira o privelişte minunată asupra oraşului, iar apoi ghidul a organizat diferite excursii în împrejurimi. Am avut ocazia de a vizita unele parcuri foarte frumoase, dar şi o grădină zoologică, în care se regăseau foarte multe exemplare de wallaby, animale foarte asemănătoare cu cangurii. După aceea, am vizitat o rezervaţie în care trăiau ursuleţi Koala”, spune doctorul Firăstrău.

Un alt punct de atracţie a fost o zonă de pe plajă, în care în fiecare seară, în jurul orei 18.00, puteau fi observaţi foarte mulţi pinguini, care treceau pe acolo în drumul spre lăcaşurile în care îşi petreceau nopţile.

O plimbare în apropierea minunatei bariere de corali

Victor FirăstrăuDupă trei zile în Melbourne, delegaţia din România a zburat încă cinci ore cu avionul pentru a ajunge în oraşul Cairns, una din cele mai căutate destinaţii de vacanţă din Australia, deoarece se află în apropierea Marii Bariere de Corali, una din cele şapte minuni ale naturii. „Colegii care au avut curaj au făcut scufundări şi au avut ocazia de a vedea şi mai de aproape acei corali minunaţi. Noi, restul, am făcut o plimbare cu un batiscaf, putând admira de la o distanţă foarte mică acele minuni ale oceanului. Erau corali de toate culorile, toate formele şi a fost unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le-am văzut vreodată”, spune medicul cardiolog.

Cât timp s-a aflat în zona oraşului Cairns, doctorul Firăstrău a avut ocazia de a se plimba prin păduri tropicale, pline de arbori de eucalipt, şi de a parcurge câţiva kilometri pe jos printr-o junglă tropicală.

După alte trei zile, excursia grupului de medici din România a continuat la Sydney. Odată ce au ajuns acolo, prima oprire a fost la o plajă unde se făcea surfing, care a fost aleasă de foarte multe ori de producătorii de filme de la Holywood pentru filmări.

Spectacol de balet la Opera din Sydney, piesa de rezistenţă a excursiei

În cea de-a doua seară petrecută la Sydney, aşa cum au cerut în mod explicit încă dinainte de plecarea din România, medicii cardiologi au avut ocazia de a asista la un spectacol impresionant de balet.

„Mai văzusem la Bucureşti un spectacol de balet pe gheaţă, «Spărgătorul de nuci», al unor balerini din Sankt Petersburg, dar nu se poate compara cu ce am văzut la Sydney. Să vezi sute de balerini într-un spectacol, a fost ceva deosebit. Aşa ceva nu am mai văzut niciodată şi pot spune că asta m-a impresionat cel mai tare în această excursie”, măturiseşte medicul Victor Firăstrău.

Deşi a rămas plăcut impresionat de tot ce a văzut în Australia, dacă ar fi să aleagă o nouă destinaţie de călătorie, medicul cardiolog romaşcan spune că nu ar mai face această alegere.

„Un loc preferat este acela în care doreşti oricând să te întorci. Aş alege în orice moment o excursie în Paris, Londra, Viena sau Roma, oraşe cu o foarte bogată istorie şi cultură, decât să mă întorc în Australia. A fost frumos, am avut ce admira, însă consider că este o destinaţie pe care o alegi o singură dată în viaţă”, mai spune doctorul Fărăstrău.

Medicul cardiolog şi-a făcut deja planurile pentru următoarele călătorii. Prima o va face în luna noiembrie a acestui an, în Cuba. Pentru anii următori, şi-ar dori să viziteze Canada, Statele Unite ale Americii, apoi Japonia.

Comentarii 1

Discuția cititorilor despre acest articol

  1. romascanul

    parere pur personala,nu intereseaza ,nu face cinste orasului,si o intrebare personala doarme bine noaptea nu are mustrari de constiinta ca de plimbat si distrat ………

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.