Secţia de Pediatrie este păzită doar noaptea n medicii nu au nicio protecţia împotriva persoanelor recalcitrante.
Secţia de Pediatrie a Spitalului Municipal de Urgenţă Roman are, deseori, probleme cu aparţinătorii copiilor internaţi în spital, care au diferite nemulţumiri, pe care încearcă să le rezolve după legea pumnului sau a limbajului vulgar. Unitatea medicală este păzită doar noaptea, între orele 19.00 şi 7.00 dimineaţa, de către un paznic care mai supraveghează clădirea Spitalului Vechi şi Casa Pâinii. Nu de puţine ori, medicii de la Pediatrie au fost nevoiţi să cheme Poliţia pentru a-i linişti pe părinţii scandalagii. Cazuri de violenţă au existat mai multe în trecut. Atunci când aparţinătorii întreceau măsura, erau chemată Poliţia Locală, însă, nu de puţine ori, familia era violentă şi cu echipajul de Poliţie.
Conducerea Spitalului Roman nu are, deocamdată, o soluţie pentru această problemă. „Ar trebui bugetat încă un post pentru paznic, iar momentan nu sunt fonduri. Firma specializată de pază a fost contractată pentru Centrul de Primiri Urgenţe de la Spitalul Municipal. O să trebuiască să discutăm în Comitetul Director despre această problemă”, a declarat medicul Cătălina Pălăncianu, managerul general al spitalului.
Miercuri a fost din nou un scandal la secţia de Pediatrie. Tatăl unui copil de aproximativ un an a fost violent cu medicul şef de secţie şi a recurs la ameninţări. „Avem mereu probleme sociale. Miercuri s-a externat un copil, pe care, de obicei, părinţii îl ţin acasă două-trei zile, după care îl aduc înapoi la spital, cu diferite probleme medicale. După ultima internare, împreună cu asistentul social al spitalului, am luat legătura cu asistentul social din Primărie. Însă acesta a spus că nu pot duce copilul într-un centru de plasament, fără acordul părinţilor. Tatăl a mers, apoi, la Primărie şi a făcut scandal acolo, acuzând că noi ne batem joc de el şi vrem să îi luăm copilul. Miercuri a venit într-o stare euforică şi m-a întrebat de ce nu îi mai ţin copilul măcar câteva zile, dar aşa zice din decembrie. Bărbatul mânâncă la cantina socială, locuinţă are tot de la Primărie, iar motivul pentru care nu vrea să ia copilul acasă este că ar fi primit lemne ude din partea Primăriei şi nu are cum să încălzească locuinţa. M-a ameninţat că ştie el unde locuiesc şi o să văd ce păţesc pentru că nu îi mai ţin copilul la spital. Încercăm să nu luăm în considerare astfel de ameninţări, însă, atunci când se exagerează, chemăm Poliţia”, a precizat medicul Ioan Chereji, şeful secţie de Pediatrie.
Comentarii