Roman, Neamț
Căutare site

Marian Prăjescu va concura în Germania

Tenismenul romaşcan Marian Prăjescu, de la Clubul Atletic, a încheiat, recent, conturile la turneul internaţional de seniori de la Iaşi, dotat cu premii totale în valoare de 15 mii de dolari, lăsând o frumoasă impresie.

 

Sportivul pregătit de Ioan Isciuc, în vârstă de 15 ani, a ajuns până în ultimul tur al calificărilor pentru intrarea pe tabloul principal. În turul I a avut liber, apoi l-a învins cu 6-2, 6-1 pe Radu Popa, un jucător de 17 ani. În turul al treilea al calificărilor, Prăjescu a fost învins de Andras Szekely, favoritul numărul 2, sportiv în vârstă de 19 ani, cu scorul 0-6, 0-6.

„A fost un meci foarte frumos, iar scorul nu reflectă realitatea. Szekely a muncit pentru fiecare punct. Pe mine m-a interesat concepţia jocului, în primul rând. Marian nu s-a făcut de râs. Forţa superioară a adversarului şi diferenţa de vârstă au făcut departajarea. Eu sunt foarte mulţumit”, a spus Ioan Isciuc.

Prăjescu va pleca în Germania la sfârşitul acestei săptămâni, pentru a concura la două turnee, la grupa 16 ani, din cadrul Tennis Europe Junior Tour. Primul concurs va fi la Ronningen, în perioada 18-25 august, Marian, clasat pe poziţia 663 în Europa, fiind înscris pe tabloul principal de 64 de jucători.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.