Prima paginăActualitateSocial

Mamele cu peste trei copii se pot pensiona mai devreme

Dimensiune text

Femeile care au dat naştere la trei sau mai mulţi copii până în anul 1990 s-ar putea pensiona cu unul sau doi ani mai devreme, potrivit unui proiect de lege.

Senatorii au votat, luni, proiectul de lege care prevedere reducerea vârstei standard de pensionare pentru femeile care au născut cel puţin trei copii, până în ianuarie 1990, textul legislativ fiind adoptat cu 120 de voturi „pentru”, niciun vot „împotrivă” şi două abţineri. Potrivit proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Legii privind sistemul unitar de pensii publice, femeile care au realizat stagiul complet de cotizare şi care au născut cel puţin trei copii, până în ianuarie 1990, pot să beneficieze de reducerea vârstei standard de pensionare cu un an, dacă au trei copii, şi cu doi ani, dacă au adus pe lume patru sau mai mulţi copii. Vârsta de pensionare redusă, pentru mamele care au născut trei sau mai mulţi copii, până în ianuarie 1990, nu poate fi mai mică de 55 de ani, mai arată actul normativ, votat de Senat.

Senatul este prima cameră sesizată cu acest proiect de lege, iniţiat de senatorul PSD Trifor Belacurencu, textul legislativ urmând să fie transmis Camerei Deputaţilor, for decizional.
În expunerea de motive a proiectului, iniţiatorul susţine că propunerea sa legislativă are drept scop completarea Legii 263/2000, cu modificările şi completările ulterioare, astfel încât să se corecteze inechităţile apărute între diferite categorii de pensionari: „Prin eliminarea prevederii conform căreia femeile care au născut cel puţin trei copii şi care i-au crescut până la vârsta de zece ani să poată beneficia de o reducere a vârstei standard de pensionare, nu s-a ţinut cont de faptul că femeile care au rămas însărcinate şi au născut până în luna octombrie a anului 1990 au fost nevoite să ducă sarcina la termen, deoarece nu existau măsuri legale de întrerupere a sarcinii sau de contracepţie. Prin modificarea propusă se repară o nedreptate făcută femeilor din România prin adoptarea Legii 263/2010”.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0