Roxana Bibiruş, fiica cea mare a medicul pneumolog Gabriela Popovici, este medic veterinar şi lucrează, de opt ani, în cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Neamţ.
Familia medicului Gabriela Popovici demonstrează că educația și performanța sunt țeluri în viață pentru care merită să muncești. Fata cea mare, Roxana Bibiruş, în vârstă de 35 de ani, a fost atrasă şi ea de medicină încă de copil, doar că a ales cariera de medic veterinar, din dorinţa de a salva sufletele neajutorate, care nu pot spune ce le doare. Băiatul, în vârstă de 28 de ani, a urmat aceeaşi carieră ca şi tatăl său, respectiv Universitatea Politehnică Bucureşti, Facultatea de Automatică şi Calculatoare, iar în prezent lucrează ca inginer IT la o companie în Bucureşti.
„La noi în familie, copiii şi-au urmat părinţii. Noi, ca părinţi, am fost exemplu pentru copiii noştri şi îi sfătuim şi pe ei să facă la fel cu copiii lor, pentru că satisfacţiile sunt foarte mari, mai ales atunci când elevii depăşesc profesorii, respectiv copiii depăşesc calităţile părinţilor. Pentru noi, copiii reprezintă cea mai valoroasă şi apreciată investiţie”, spune medicul pneumolog Gabriela Popovici.
Medicina veterinară, mai grea, dar mai frumoasă decât medicina umană
Medicul veterinar Roxana Bibiruş a prins drag de halatele albe datorită mamei sale, pe care a însoţit-o de multe ori la serviciu în perioada copilăriei. A avut mereu o sensibilitate aparte pentru sufletele neajutorate şi, de aceea, a ales să facă medicina veterinară. S-a înscris, iniţial, la Facultatea de Medicină Veterinară din Bucureşti, dar, după un an de studiu, s-a transferat la aceeaşi facultate din Iaşi. A absolvit în 2004, iar până în 2006 a urmat un masterat în Epidemiologie şi legislaţie veterinară. De atunci, este angajată a Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Neamţ. În 2011, a susţinut şi promovat examenul de primariat în medicină veterinară.
„Am vrut să aleg ceva nou, motiv pentru care am urmat cursurile facultăţii de Medicină Veterinară. Mi-au plăcut dintotdeauna animalele, în special căţeii, dar, din păcate, nu am putut creşte niciodată unul, din cauza spaţiului limitat din locuinţă. Am avut, însă, peşti, papagali şi broaşte ţestoase, care nu sunt foarte toxici pentru copii. Medicina veterinară este mai grea decât cea umană, pentru că pacienţii nu pot spune în cuvinte ce îi doare, însă îţi pune mintea la contribuţie, deoarece trebuie să îţi dai singur seama de unde vine durerea, fără prea multe date despre pacient”, susţine medicul Roxana Bibiruş.
Medicul veterinar Roxana Bibiruş este soţia preotului Cătălin Bibiruş, din parohia Horia, şi au împreună doi copii, de trei şi opt ani.
Mama şi fiica au făcut facultatea împreună
Medicul Gabriela Popovici a rămas însărcinată cu fiica sa în anul cinci de facultate, motiv pentru care îi place să spună că au urmat facultatea împreună. „Fiica mea a făcut facultatea de medicină umană cu mine, eu fiind însărcinată cu ea când eram în anul cinci. Și eu pot spune că am urmat medicina veterinară alături de ea, având în vedere că am susţinut-o la fiecare pas şi am avut emoţii împreună la fiecare examen”, spune medicul Gabriela Popovici.
Preferințele și preocupările comune au fost și probe de responsabilitate. Ca studentă la Iaşi, Roxana Bibiruş a stat la cămin, într-o cameră cu alte trei colege. Una dintre ele avea o pisică, alta avea papagali, iar Roxana avea broaşte ţestoase. La terminarea facultăţii, broscuţele au fost preluate de mamă, în cabinetul pe care îl avea atunci la Spitalul Vechi.
„Urmând aceeaşi meserie, între noi este o legătură spirituală deosebită, o comunicare mai adâncă decât prin cuvinte. Mi-ar fi plăcut să urmeze tot medicina umană, dar am susţinut-o în alegerea pe care a făcut-o, care s-a dovedit, în timp, a fi cea mai potrivită pentru ea. Dacă ar fi urmat medicina umană, cu siguranţă ar fi ales Pediatria”, spne medicul Popovici.
Medicul Roxana Bibiruş are planuri mari de viitor. I-ar plăcea foarte mult să îşi deschidă o clinică veterinară, la care să facă investigaţii, tratament şi spitalizare pentru animale, dar îi surâde şi ideea de a deschide un restaurant în Roman. Momentan, acestea sunt la capitolul de planuri, pentru că funcţia din cadrul DSVSA Neamţ nu îi permite să fie manager de societate.
Comentarii