Mamă pentru sute de copii

Profesoara Viorica Lucescu (foto), de la Școala „Calistrat Hogaș”, este căutată de toți copiii din școală care au de rezolvat o problemă. Ea coordonează centrul de zi al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului care funcționează în școală. Singura sa recompensă este aceea de a vedea un copil fericit.

Indiferent dacă are sau nu ore cu ea, nu există copil în Școala „Calistrat Hogaș” care să nu o cunoască pe profesoara Viorica Lucescu. Nu ocupă o funcție de conducere în școală, însă copiii ajung, invariabil, la ea, atunci când întâmpină o problemă, de la cele simple, cum sunt certurile inevitabile din clasă, la cele care îi apasă, așa cum sunt situațiile grele și complicate de acasă, cărora nici ei și nici părinții nu le găsesc, câteodată, rezolvare. Un singur exemplu este suficient pentru a demonstra încrederea de care se bucură profesoara Viorica Lucescu printre părinți și copii.

„M-a sunat, odată, mama unei foste eleve. Fata era deja la liceu, mama ei era în Italia și mă suna disperată, cu două zile înaintea examenului de bacalaureat, să-mi spună că fata a leșinat și e la spital. Nu avea pe nimeni care s-o ajute. Am fost la fată la spital, i-am dus de mâncare, am dus-o și am adus-o, apoi, de la examen, în fiecare zi, ca să mă asigur că este bine. Deși mama fetei mai avea câteva rude în oraș, în mine a avut încredere„, povestește Viorica Lucescu.

Cum a ajuns Viorica Lucescu să fie, neoficial, „mama școlii”, nu e greu de explicat. Nu și-a propus niciodată acest lucru. Însă iubește foarte mult copiii și nu a putut trece niciodată indiferentă pe lângă un copil care suferă. „Lucrurile acestea s-au întâmplat încet, câte puțin în fiecare zi. Poate și pentru că predau cultură civică, o disciplină care îmi permite să stau foarte mult de vorbă cu ei și în cadrul căreia putem să discutăm foarte multe lucruri dincolo de manual. Poate și pentru că am văzut mulți copii care au nevoie de ajutor. Poate că și pentru că familia mea nu a fost bogată și pentru că nu mi-a fost ușor să-mi cresc cei patru copii. Lângă noi se consumă, în liniște, fără să ne dăm seama, drame incredibile. Ca să faci bine, să ajuți, nu e totdeauna nevoie de bani. Câteodată poți să faci bine cu un sfat, cu un cuvânt, cu o îndrumare„, spune Viorica Lucescu.

Voluntariatul, microb de familie

Înființarea Centrului de zi al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului la Școala „Calistrat Hogaș” a fost prilejul care i-a dat Vioricăi Lucescu posibilitatea de a-și dezvolta proiectele. După orele de curs, copiii din centru primesc masa de prânz, după care sunt angrenați în activități educative. Vara, în măsura posibilităților, merg în excursii. În centru există o echipă de voluntari, din școală și din afara școlii, care organizează activități pentru copii. Unii dintre ei au abandonat, după un an sau mai puțin. Viorica Lucescu a rămas, însă, voluntarul de zi cu zi, care supraveghează masa și activitățile copiilor, care le știe poveștile și temerile.

„Arhiepiscopia Romanului și Bacăului căuta o școală de la periferie în care să înființeze acest centru. Am luptat ca centrul să fie la noi și, în momentul în care s-a concretizat acest proiect, l-am luat în primire. Una dintre fiicele mele este psiholog în Anglia și a lucrat ca voluntar într-un centru pentru copii cu dizabilități. Am vorbit foarte mult cu ea pe tema voluntariatului, despre experiențele ei, și le-am aplicat la noi. Sunt lucruri mărunte, care nu costă bani și care îi pot transforma radical pe copiii care frecventează centrul. Mai important decât să dai bani este să-ți dedici timpul. Simplul fapt că unii dintre ei au învățat să folosească furculița sau să se spele pe mâini înainte de a se așeza la masă contează foarte mult pentru mine. Orice reușită a unui copil te bucură. Dar reușita unui copil care a luat startul cu mult în urma colegilor, care, practic, nu avea nici o șansă, te bucură mult mai mult decât o victorie la care te aștepti. Mi-aș dori să avem mai mulți bani, să pot duce în excursie copii care nu știu cum arată lumea dincolo de marginea orașului. Mi-aș dori să reușim să facem o școală pentru părinți, înainte de a face o școală pentru copii. Ne luptăm cu mentalitățile din familie, cu viciile unora dintre părinți. Cele câteva ore pe zi pe care știu că le petrec copiii în siguranță, într-un mediu total diferit de cel de acasă, contează foarte mult. Un băiețel care locuiește cu familia într-o garsonieră fără baie, fără bucătărie, m-a îmbrățișat când a revenit la centru, după vacanță, și mi-a spus: «Nici nu știți ce dor îmi era să vin aici !»„.

Pentru tot ceea ce face, Viorica Lucescu nu primește un salariu mai mare. Are parte, însă, de îmbrățișări pe holuri – cu toate că, atunci când vine vorba de cursuri, este catalogată ca o profesoară severă -, de felicitări scrise stângaci de mână și de cuvinte de mulțumire, simple, de la părinți. „Să văd un copil fericit reprezintă o motivație. Tocmai de aceea nu cred că îmi voi înceta activitatea odată cu pensionarea, peste trei ani. Nu mă văd lucrând de mână sau frecând aragazul, restul vieții. Sunt oameni care au nevoie de ajutor, sunt centre de zi care au nevoie de voluntari și nu aș putea sta deoparte„, a spus Viorica Lucescu.