PS Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacului, a sfinţit două cabinete medicale în cadrul Complexului de Servicii „Episcop Melchisedec Ștefănescu”. În cele două cabinete – medicină de familie și stomatologic – vor lucra maica Mina şi părintele Andrei Ioniţă.
La Complexul de Servicii „Episcop Melchisedec Ștefănescu” din Roman au fost inaugurate luni, 7 octombrie, un cabinet de medicină de familie şi un cabinet stomatologic. La eveniment au participat PS Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, preoţii Ioan Gherasimescu, vicar administrativ al Arhiepiscopiei, şi Dragoş Alexandru Munteanu, protopop de Roman, preoţi consilieri din Centrul Eparhial Roman. „Odată cu restaurarea ansamblurilor lăsate moştenire de episcopul Melchisedec Ștefănescu, am început desfăşurarea mai multor programe sociale, pentru a răspunde nevoilor sociale pentru copii şi familii care au nevoie de ajutorul nostru. Cele două cabinete medicale, unul de medicină de familie, celălalt stomatologic, ambele sub protecţia Sfântului taumaturg Luca, respectă normele cerute de exigenţele medicale şi europene. Îi felicităm pe cei care fac parte din corpul medical al Fundaţiei «Episcop Melchisedec Ștefănescu». Ne dorim ca activitatea să se desfăşoare în condiţii optime, într-un spirit de întrajutorare, în care angajaţii să se simtă ca într-o familie”, a spus celor prezenţi PS Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.
În cele două cabinete medicale care vor funcţiona în cadrul Complexului de Servicii „Episcop Melchisedec Ștefănescu” vor lucra maica Mina, pe numele adevărat Lăcrămioara Maria Dediu (cabinetul de medicină de familie) şi părintele Andrei Ioniţă (cabinetul de stomatologie).
Preotul Ioan Gherasimescu a făcut cunoscut celor prezenţi corpul medical care îşi va desfăşura activitatea în cadrul celor două cabinete. „Nu este uşor să desfăşurăm o activitate socială în care lipsesc fondurile. Casa de Aigurări de Sănătate a scos la concurs două posturi, din care unul pentru Centrul «Episcop Melchisedec Ștefănescu». Într-o săptămână s-au întocmit toate dosarele pentru obţinerea acestor avize, iar astăzi suntem martorii binecuvântării acestui cabinet medical”, a explicat vicarul administrativ al Arhiepiscopiei.
După sfinţirea celor două cabinete medicale, PS Ioachim Băcăuanul a devenit primul pacient al maicii doctor Mina. „În zona Roman sunt multe persoane care nu au un medic de familie. Cum nu eram înscris la niciun medic de familie, am devenit primul înscris pe lista maicii doctor Mina”, a explicat gestul episcopul-vicar. Directorul Bogdan Gherasimescu a afirmat că toţi cei care doresc să se înscrie la maica doctor Mina o pot face gratuit.
Cabinet medical dotat cu aparatură de ultimă oră
Maica doctor Mina vine de la Mănăstirea Agapia. „Am absolvit Facultatea de Medicină din Iaşi, specializarea medicină de familie. Am 29 de ani şi o experienţă de trei ani, acumulată în cadrul Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iaşi”, a spus maica doctor Mina. PS Calinic Botoşăneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a aflat că este nevoie de un medic în cadrul Centrului „Episcop Melchisedec Ștefănescu” şi a trimis-o pe maica doctor Mina să facă misiune la Roman.
Cabinetul în care va lucra maica Mina va fi dotat cu două aparate la care râvnesc multe spitale. „Avem în dotare un electrosomatograf, un aparat de producţie belgiană care scanează la nivel interstiţial. Practic, pacienţii îşi aşează palmele şi tălpile pe nişte tăbliţe şi, în felul acesta, putem vedea ce se întâmplă în corpul uman”, a explicat maica doctor Mina. În dotarea cabinetului a intrat şi un aparat pentru ozonoterapie, o metodă novatoare de tratament nemedicamentos, care foloseşte un amestec de oxigen şi ozon. Cu această terapie au fost trataţi oameni bolnavi cu diverse forme de paralizie, bolnavi de hernie de disc şi alte afecţiuni.
„Cabinetul de medicină de familie a fost înfiinţat din 26 septembrie, la iniţiativa şi cu sprijinul PS Ioachim Băcăuanul, din dorinţa de a veni în sprijinul celor care au o situaţie financiară precară. Cabinetul stomatologic a fost deschis anul trecut şi este destinat exclusiv celor cu posibilităţi financiare modeste”, a spus Bogdan Gherasimescu, directorul Complexului.
Comentarii
FELICITARI!MULTI ROMASCANI VA VOR TRECE PRAGUL!
interesant de-i aşteptat la ieşire, să ne spună, atunci, şi ce au isprăvit! o iniţiativă care seamănă optimism în rîndul atîtor oameni, doar că nu-i deloc uşor 🙂
Se pare ca Maica Mina nu face parte din ,,doctori far’ de arginti” deoarece a abandonat acest proiect si impreuna cu o alta fata bisericeasca (imi pare rau ca trebuie sa-i spun asa), face de rusine biserica, au calcat in picioare orice invatatura crestineasca si prin mijloace mai putin curate au deschis un cabinet intr-un catun indepartat, facand conventie cu casa de sanatate, si pentru a putea face contractul s-au apucat de furat, scuze, de luat pacienti fara stirea lor de la ceilalti medici care muncesc, unii, de o viata in acea comunitate. Asa inteleg doi slujitori ai bisericii sa respecte una din porunci.
Si de ce nu a rezistat la cabinet??? aceasta maica pleaca cu colinda prin tara cu cabinetele medicale?:)))