Prima paginăEducatie

Mai sunt două zile pentru depunerea dosarelor în programul „Euro 200”

Dimensiune text

Cererile pentru programul „Euro 200” mai pot fi depuse până marţi, 21 aprilie. Beneficiarii acestui program sunt elevii şi studenţii din învăţământul de stat şi particular acreditat, care au vârsta de până la 26 de ani şi care provin din familii cu venituri brute lunare de maximum 150 de lei pe membru de familie. Aceştia pot primi calculatoare prin programul „Euro 200”.

La stabilirea venitului brut pe membru de familie se iau în calcul toate veniturile realizate de membrii familiei în luna precedentă depunerii cererii, cu excepţia alocaţiei de stat, alocaţiei familiale complementare şi a alocaţiei de susţinere pentru familia monoparentală, bugetului personal complementar acordat persoanelor cu handicap, burselor de studii şi burselor sociale, precum şi a tuturor drepturilor sociale care, potrivit legii, sunt exceptate de la stabilirea altor drepturi şi obligaţii. Stabilirea numărului de beneficiari se va face în limita sumei alocate acestui program, sumă cuprinsă în bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECŞ). Acest ajutor financiar se acordă o singură dată în cadrul unei familii.

Listele cu cererile eligile vor fi afişate pe site-ul MECŞ. Ministerul va face publice, pe 1 iunie, listele cu beneficiarii programului. Pe 3 iunie, acestea vor fi afişate şi în unităţile de învăţământ. Listele finale, după contestaţii, vor fi publicate pe 24 iunie.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0