Spitalele se tem să raporteze numărul real al infecțiilor intraspitalicești, susțin epidemiologii.
În anii trecuți, o internare în spitalele din România însemna un mare risc. Bolnavul era internat cu o boală și externat cu o infecție cu diferite bacterii din spital. Măsurile impuse de autoritățile sanitare, printre care și obligativatea spitalelor de a angaja un medic epidemiolog care să supravegheze calitatea servicilor medicale, au dus la o scădere constantă a numărului de cazuri de infecții nozocomiale.
Cu toate acestea, există pacienți care au contactat diverse boli în timp ce erau internați în spitalele din județ. Astfel, conform datelor furnizate de către Direcția de Sănătate Publică (DSP) Neamț, de la începutul anului și pînă acum s-au înregistrat 56 de infecții intraspitalicești, din care șase la Spitalul Municipal de Urgență Roman. Cele mai multe dintre cazuri au fost forme ușoare de infecție, care s-au vindecat în cîteva zile. Anul trecut, la nivelul întregului județ s-au înregistrat 119 infecții nozocomiale, din care 23 la Spitalul Municipal de Urgență Roman.
„Evident, este o scădere semnificativă, care se înregistrează de la an la an. În ceea ce privește infecțiile nozocomiale, care țin de calitatea servicilor medicale, în toată țară există o problemă, care, de altfel, există și în spitalele din Occident. Aceste infecții sînt subraportate, în sensul că există o temere din partea spitalelor de a raporta numărul real al acestor cazuri„, a declarat medicul Elena Mucelenița, din cadrul DSP Neamț.
Comentarii