Şcolile au fost închise din ordinul Ministerului Educaţiei
Şcolile din judeţul Neamţ vor fi închise luni, 27 ianuarie, în conformitate cu Ordinul Ministerului Educaţiei Naţionale. Decizia de reluare a cursurilor, începând cu ziua de marţi, 28 ianuarie, va fi luată de conducerea ISJ Neamţ, luni, în jurul orei 12, după analiza situaţiilor punctuale venite din teritoriu. În cursul zilei de luni, directorii unitîţilor de învăţământ au obligaţia ca împreună cu personalul didactic auxiliar să organizeze activităţi în unitatea şcolară astfel încât, în eventualitatea reluării cursurilor de marţi, procesul instructiv educativ să se desfăşoare în condiţii optime.
Comandamente de iarnă în şcoli
În fiecare şcoală din judeţ a fost instituit un comandament de iarnă însărcinat să asigure condiţii bune de desfăşurare a cursurilor pe perioada ninsorilor şi a viscolului.
„Măsurile au fost luate la nivel judeţean în baza directivelor sosite vineri, 24 ianuarie, de la Ministerul Educaţiei. Astfel, pe toată perioada ninsorilor şi a gerului, în fiecare şcoală va fi în permanenţă un membru din personalul şcolii, care va urmări situaţia sistemului de încălzire şi a alimentării cu curent electric. De asemenea, se monitorizează transportul copiilor şi cadrelor didactice de acasă la şcoală şi de la cursuri către casă, pentru a putea interveni rapid în situaţia în care ar putea exista microbuze blocate în trafic. În fiecare şcoală s-au luat măsuri pentru a asigura un spaţiu care să poată fi folosit la nevoie pentru cazarea cadrelor didactice navetiste sau a elevilor navetişti, în situaţia în care nu se vor putea întoarce acasă. S-a luat legătura, de asemenea, cu liceele care au cămine, pentru a putea caza elevi şi profesori în cazul în care vor rămâne blocaţi. Colegii noştri din şcoli au obligaţia de a anunţa conducerii inspectoratului școlar, indiferent de oră, orice situaţie deosebită care ar putea apare în şcoală din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile”, a spus inspectorul şcolar Maria Ghiniţă, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ.
Comunicat de presă
Inspectoratul Şcolar al Judeţului Neamţ vă informează că în conformitate cu Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale, în toate unităţile şcolare din judeţul Neamţ, sunt suspendate cursurile în ziua de luni, 27.01.2014. Domnii directori au obligativitatea de a informa pe căi specifice, toţi elevii şi cadrele didactice despre această situaţie.
Decizia de reluare a cursurilor, începând cu ziua de marti, 28.01.2014, va fi luată de conducerea ISJ Neamţ, luni în jurul orei 12,00 după analiza situaţiilor punctuale venite din teritoriu. In cursul zilei de luni, directorii unităţilor de învatamant au obligativitatea ca împreună cu personalul didactic auxiliar să organizeze activităţile în unitatea şcolară, astfel încât, în eventualitatea reinceperii cursurilor marti, procesul instructiv-educativ să se poată desfăşura în condiţii optime.
Inspector Şcolar General,
Prof. dr. Viorel STAN










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol