Roman, Neamț
Căutare site

Lumânările se vând doar cu acordul Bisericii

Mitropolia Moldovei vrea ca autoritățile să-i amendeze pe cei care vând obiecte de cult fără autorizație bisericească.

Biserica cere polițiștilor și primarilor să-i sancționeze pe cei care comercializează obiecte de cult fără acordul reprezentanților Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.  În acest sens, reprezentanții Mitropoliei au transmis către Prefectura Neamț o petiție. ”Am primit petiția în luna martie. Noi nu avem competență cu privire la această chestiune. În legea nr. 103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult se precizează că Poliția și primarii pot face verificări și, eventual, pot da sancțiuni. Prin urmare, am trimis o adresă către toți primarii din județ, dar și către Inspectoratul de Poliție Județean Neamț”, a afirmat Vlad Angheluță, prefectul județului Neamț.

Pentru polițiști, această solicitare nu reprezintă ceva neobișnuit. ”Noi primim în fiecare an o adresă de la Mitropolie. Nu știm din ce motiv, anul acesta, adresa a ajuns și la Prefectură. În această perioadă, colegii mei desfășoară controale cu ocazia sărbătorilor pascale și vor avea în vedere și acest aspect, mai ales acolo unde se vând lumânări la colț de stradă”, a explicat subcomisarul Constantin Irina, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.

Pentru primari, însă, documentul de la Prefectură este unul inedit. ”Este prima dată când ni se transmite așa ceva. Atât timp cât nu există sesizări din partea preoților cu privire la comercializarea de obiecte de cult în neconcordanță cu legea, nu voi umbla prin comună, la fiecare magazin în parte. Din ce știu eu, atât preoții ortodocși, cât și cei catolici, au cote de lumânări pe care trebuie să le vândă la biserică, stabilite de superiori”, a spus Eugen Mihai, primarul comunei Boghicea.

Legea 103/1992 prevede că ”Biserica Ortodoxă Română şi celelalte culte religioase au, în exclusivitate, dreptul de producere şi valorificare a obiectelor şi veşmintelor de cult, precum şi de tipărire a cărţilor de cult, a celor teologice sau cu conţinut bisericesc, necesare practicării cultului. Prin obiecte de cult se înţeleg vasele liturgice, icoanele metalice sau litografiate, crucile, crucifixele, mobilierul bisericesc, cruciuliţele şi medalioanele cu imagini religioase specifice cultului, obiectele de colportaj religios şi altele asemenea. Se asimilează obiectelor de cult şi calendarele religioase, precum şi produsele necesare exercitării activităţii de cult, cum ar fi tămâia şi lumânările, cu excepţia celor decorative şi a celor pentru nunţi şi botezuri. Producerea sau valorificarea bunurilor de către alte persoane, fizice sau juridice,  altele decât cultele religioase se poate face numai cu autorizarea lor prealabilă, dată în condiţiile stabilite de către fiecare cult, în considerarea propriei sale exclusivităţi”. În caz contrar, cei găsiți în neregulă riscă să fie amendați.

Comentarii 1

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.