HomeRoman

Lucrări noi la Spitalul Roman

La Spitalul Roman (foto) se fac lucrări de renovare. Este vorba de reabilitarea holului principal de la Spitalul Nou, unde vor funcționa registratura și triajul pacienților, și parterul clădirii în care funcționează secția Pediatrie.

 

 

În lunile următoare va intra în reabilitare și secția Psihiatrie. Potrivit medicului Cătălina Pălăncianu, managerul interimar al spitalului, aici lucrările vor fi mai ample, pentru că secția nu a mai fost reabilitată în totalitate. „Sunt în curs lucrările de renovare a laboratorului de analize, în vreme ce, pe secții, ele aproape s-au terminat. Am discutat, de principiu, care sunt viitoarele lucrări pe care le vom desfășura în vederea obținerii acreditării. La secția de Pediatrie, lucrările sunt făcute de către echipa spitalului și sperăm se se încheie în două săptămâni. De asemenea, s-au discutat probleme din cadrul secției de Sterilizare, unde nu s-au făcut reparații și igienizări de foarte mulți ani, urmând să scoatem lucrarea la licitație. Încercăm să obținem bani de la Consiliul Județean pentru a termina acoperișul de la Pediatrie și a finaliza igienizarea din această secție. Pe listă se află și secția de Psihiatrie, dar aici, pe lângă igienizare, trebuie schimbate instalațiile și asigurate circuitele funcționale”, a declarat medicul Cătălina Pălăncianu.

[sam id=”3″ codes=”true”]

Comentarii

WORDPRESS: 0