Lucrările se realizează la etajul I al clădirii, unde îşi desfăşoară activitatea Clubului Copiilor şi Elevilor.
La Școala Gimnazială „Roman-Muşat” au loc lucrări de modernizare.
„De aproape o lună, facem lucrări de modernizare la etajul I, unde găzduim cercurile Clubului Copiilor şi Elevilor din Roman. Toate aceste lucrări au fost efectuate cu sprijinul Liceului cu Program Sportiv, unitatea de învăţământ de care aparţinem, respectiv a domnului director Petrică Sandu. Lucrările s-au realizat treptat. Mai întâi am modernizat spaţiile de la parterul clădirii – grădiniţa, sala de festivităţi şi atelierul de educaţie tehnologică. Am continuat, apoi, lucrările la etajul al III-lea al clădirii, unde au acces copiii de la învăţământul primar şi copiii de la clasa pregătitoare. În vara anului trecut, ne-am ocupat de etajul al II-lea al clădirii, unde sunt clasele din ciclul gimnazial. Școala noastră are aproape 400 de preşcolari şi elevi şi vrem să le creăm condiţii optime pentru desfăşurarea cursurilor”, a spus profesorul Iordache Nănescu, directorul Școlii Gimnaziale „Roman-Muşat” din Roman.
Lucrările de reabilitare, realizate de SC Modern Construct SRL din Roman, au constat în schimbarea lambriurilor din sălile de clasă, schimbarea uşilor de la toate clasele şi a mobilierului şi modernizarea holurilor. Până la reluarea cursurilor mai sunt de finalizat două grupuri sociale, de realizat finisajele la casa scării şi de montat gresia.
Activităţile Clubului Copiilor şi Elevilor nu au fost întrerupte, copiii putând desfăşura orele conform programului. Școala Gimnazială „Roman-Muşat” găzduieşte activităţile Clubului de câţiva ani, după ce vechiul sediu a fost retrocedat, iar noul sediu se află în construcţie.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol