Home

LPS Roman joacă la turneul final al Olimpiadei Școlare

Echipa de handbal feminin a Liceului cu Program Sportiv Roman va participa, la sfârşitul acestei săptămâni, la întrecerile turneului final ale Olimpiadei Naţionale a Sportului Școlar, competiţie care va avea loc în Baia Mare.

Formaţia romaşcană, pregătită de antrenorul emerit Ioan Holban, este alcătuită din jucătoare componente ale echipelor de junioare I şi II de la LPS Roman care participă în campionatul naţional şi sunt calificate şi în fazele superioare ale concursului aflat sub oblăduirea Ministerului Sporturilor. Reprezentanta Romanului a plecat spre Baia Mare joi, 10 aprilie. „Nu pot să promit că vom lua medalie. Pot să spun că vrem să ocupăm un loc cât mai bun. Echipele din Bucureşti şi Râmnicu Vâlcea se anunţă ca principale candidate la locul I. Au loturi foarte bune”, a afirmat antrenorul Ioan Holban.

La turneul final al Olimpiadei Naţionale a Sportului Școlar vor juca pentru medalii opt echipe din: Bucureşti, Baia Mare, Roman, Râmnicu Vâlcea, Galaţi, Slobozia, Timişoara şi Iaşi.

În primă fază vor fi două grupe a câte patru echipe, care vor juca fiecare cu fiecare. Primele două clasate din fiecare grupă vor juca în semifinale, învingătoarele din penultima fază urmând să se înfrunte pentru titlul naţional.

Comentarii

WORDPRESS: 0