HomeRural

Locuitorii din comuna Doljești au apă la robinet

Alimentarea cu apă și canalizarea pentru toate satele comunei costă 2,5 milioane de euro. Vor fi asfaltate drumuri comunale pe o lungime de 5,5 kilometri.

 

Foto: Primăria comunei Doljești 

 

În acest an, administrația publică locală de la Doljești își propune darea în folosință a rețelei de apă și canalizare. „Proiectul de alimentare cu apă și canalizare a cuprins toate satele comunei. Valoarea lucrării se ridică la 2,5 milioane de euro și reprezintă cea mai mare investiție la nivelul comunei Doljești. Următorul pas este branșarea populației la rețelele stradale, iar preocuparea administrației va fi legată de o extindere a rețelei de alimentare cu apă și canalizare în satul Rotunda și în zonele mărginașe ale celorlalte sate„, a precizat Iosif Șoican, primarul comunei Doljești.

Două drumuri comunale vor fi modernizate începând din acest an. Vor fi efectuate lucrări de asfaltare între localitățile Doljești și Buhonca, pe o lungime de 2,3 kilometri, și între Doljești și Butea pe o distanță de 3,2 kilometri. Administrația publică de la Doljești are în vedere și începerea lucrărilor la un dispensar uman în satul Rotunda. „Există o unitate medicală în satul Rotunda, dar clădirea este improprie desfășurării unui act medical de calitate. Noua clădire va fi ridicată pe un alt amplasament. În imobil vor funcționa un cabinet de medicină generală, o farmacie și un cabinet stomatologic„, a precizat primarul comunei Doljești.

Tot anul acesta este prevăzută realizarea unui plan cadastral general al comunei. Toate proiectele de investiții au fost începute în mandatul regretatului primar Gheorghe Cojocaru.

Comentarii

WORDPRESS: 0