Doar cinci persoane pot emite certificate energetice. Aceste documente sunt obligatorii în caz de vânzare, cumpărare sau închiriere a locuinţelor. Preţurile certificatelor energetice variază în funcţie de suprafaţa clădirii.
Orice persoană care doreşte să vândă sau să ofere spre închiriere un imobil va fi obligată să prezinte potenţialului cumpărător sau chiriaş o copie a certificatului energetic al clădirii.
„Obţinerea unui certificat energetic pentru imobile devine obligatorie de la data de 20 iulie, iar noua lege prevede că, pentru clădirile care se vând sau se închiriază, proprietarul este obligat să pună la dispoziţia potenţialului cumpărător sau chiriaş, anterior perfectării contractului, o copie de pe certificat, astfel încât acesta să ia cunoştinţă despre performanţa energetică a clădirii. La încheierea contractului de vânzare-cumpărare, proprietarul are obligaţia de a transmite certificatul, în original, noului proprietar. De asemenea, la data înregistrării contractului de vânzare-cumpărare, respectiv de închiriere, proprietarul are obligaţia de a depune la organul fiscal competent o copie de pe certificat, iar originalul va rămâne în posesia proprietarului”, a precizat Loredana Neagu, administratorul agenţiei imobiliare Avantaj.
Obligativitatea certificatului energetic trebuia să intre în vigoare încă de la începutul anului 2010, dar a fost amânată de mai multe ori, după ce notarii au susţinut că măsura va majora preţul caselor vechi cu 5-10% şi va bloca tranzacţiile, iar Guvernul a apreciat că procedurile de aplicare a noului sistem nu sunt suficient de clare şi că numărul de auditori energetici este insuficient.
Cine are şi cine nu are nevoie de certificat energetic
Obligativitatea certificatului energetic a fost introdusă prin Legea 159/2013, publicată, în luna mai, în Monitorul Oficial, pentru modificarea şi completarea Legii 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor.Conform legii, trebuie eliberate certificate energetice pentru locuinţele familiale- case şi blocuri de locuinţe-, birouri, clădiri de învăţământ, spitale, hoteluri şi restaurante, săli de sport, clădiri pentru servicii de comerţ şi alte tipuri de clădiri consumatoare de energie. În schimb, nu au nevoie de certificat energetic clădirile şi monumentele protejate, clădirile utilizate ca lăcaşuri de cult sau pentru alte activităţi cu caracter religios, clădirile provizorii, clădirile rezidenţiale care sunt destinate a fi utilizate mai puţin de patru luni pe an şi clădirile independente, cu o suprafaţă utilă mai mică de 50 de metri pătraţi. Un certificat energetic trebuie înnoit la fiecare zece ani, dacă în acest interval de timp nu se fac modificări ale construcţiei.
Lista auditorilor energetici autorizaţi
La acest moment, în municipiul Roman sunt mai mulţi auditori energetici autorizaţi, astfel că cei interesaţi să obţină un certificat energetici pot negocia preţul.
„Auditarea energetică a unui imobil porneşte de la 300 de lei, iar preţul creşte în funcţie de suprafaţa clădirii şi complexitatea construcţiei. Pentru un apartament, preţul e în jur de 450 de lei. Auditorii energetici autorizaţi deţin atestat de gradul II sau de gradul I. Auditorii care au gradul II pot să facă doar expertize, să emită acel certificat energetic care atestă performanţa energetică a clădiri, şi doar pentru locuinţele rezidenţiale. Auditorul energetic care are gradul I poate face şi audit, pentru a oferi proprietarului imobilului soluţii de încadrare a clădirii într-o clasă energetică superioară. În plus, acesta are dreptul de a emite certificate pentru toate tipurile de construcţii”, a explicat Romică Stejar, auditor energetic autorizat şi reprezentantul judeţului Neamţ în Asociaţia Auditorilor Energetici pentru Clădiri din România (AAECR).
Lista auditorilor energetici autorizaţi poate fi consultată pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Auditorii energetici autorizaţi din Roman sunt: Adrian-Dorin Bălănescu, Petru Gîndulescu, Verginica Pleşca, Gheorghe Ungureanu şi Romică Stejar, toţi fiind auditori energetici cu gradul I. În localitatea Cordun poate fi găsit auditorul energetic autorizat Dan Radu, care are atestat de gradul II.





Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol