De curând s-a desfășurat cea de-a opta reuniune de lucru din cadrul proiectului strategic doar între școli Erasmus+ „Regardons les rivières et les mares, protégeons les écosystèmes aquatiques dulcicoles … …améliorons nos attitudes et nos comportements envers l’environnement !”, în care Liceul Tehnologic „Vasile Sav” din Roman colaborează cu școli din alte zece țări europene. Întâlnirea a fost organizată de Colegiul Edmond Bambuck din Le Gosier, Guadelupa, teritoriu insular francez situat în Marea Caraibilor. Liceul „Vasile Sav” a fost reprezentat de profesor Adriana Drăghici, coordonatorul național al proiectului. Întâlnirea a fost organizată ca reuniune de formare a profesorilor, motiv pentru care delegațiile nu au cuprins și elevi.
Delegațiile participante au fost întâmpinate de conducerea școlii alături de o parte dintre profesori și reprezentanți ai comitetului de părinți. Celor prezenți li s-au prezentat școala, programele în care aceasta este implicată și rezultatele preocupărilor profesorilor și elevilor. Un moment special a fost reprezentat de colajul de muzică și dans tradițional creol realizat cu concursul unor elevi și profesori ai școlii. Ziua de lucru a continuat cu vizitarea unei zone unde a fost observat ecosistemul de mangrove. Acesta este constituit dintr-un desiș de arbuști și copaci cu rădăcini puternice, parțial cufundate în apa mării și cu rol deosebit de important în stabilizarea terenului în zona în care mareele produc variația nivelului mării. Au fost prelevate și studiate plante și viețuitoare, dar și probe de apă care au fost analizate folosind kit-ul de analiză a calității apei.
A doua zi a fost dedicată unui program de formare pentru punerea în practică proiectului Arduino pentru măsurarea parametrilor semnificativi ai mediului și a unor tehnici de microchimie. S-a făcut evaluarea celui de-al doilea an al proiectului, au fost redefinite obiectivele și activitățile care urmează să fie dezvoltate, rolul fiecărui partener în finalizarea sarcinilor și s-au colectat materiale produse de parteneri în scopul realizării DVD-ului produs final. Fiecare delegație și-a prezentat activitățile derulate recent, prilej cu care profesorul Adriana Drăghici a ilustrat modalitatea prin care cei de la „Vasile Sav” au sărbătorit, pe 5 iunie, Ziua Mondială a Mediului.
În ziua a treia, participanții au avut o întâlnire cu personalități din conducerea comisiei pentru mediu a zonei Guadelupa cu sediul la Basse-Terre, capitală administrativă a insulei. A urmat vizitarea distileriei „Bologne” care prelucrează mari cantități de trestie de zahăr, producând celebrul rom de Guadelupa.
Pentru ziua următoare a fost organizată o formare în teren pentru observarea ghidată a litoralului din zona Gosier, cu sprijinul a doi specialiști în vegetația arboricolă. A urmat o vizită la impresionantul acvariu al insulei, unde au putut fi observate specii endemice de viețuitoare. În a doua jumătate a zilei s-a făcut deplasarea în localitatea Sainte-Anne, unde delegațiile au fost primite la primăria orașului. Oficialitățile au apreciat activitățile desfășurate în proiect și au prezentat care sunt preocupările lor pentru rezolvarea problemelor legate de protejarea mediului, dar, mai ales, a ecosistemului mangrovelor. Ziua s-a încheiat cu o vizită în piața de produse locale, viu colorată și încărcată de aromele condimentelor și fructelor specifice locului.
Ultima zi a întâlnirii a fost rezervată construirii raportului de sinteză asupra evoluției proiectului. Membrilor delegațiilor le-au fost înmânate certificatele de participare și certificatele europass. A urmat o vizită la Memorial Acte, muzeu care surprinde momente din istoria zbuciumată a locuitorilor insulei.
„Întâlnirea din Guadelupa a fost pentru mine un prilej minunat de a reîntâlni cultura creolă plină de ritm și culoare, climatul tropical specific Caraibelor, vegetația luxuriantă, fauna impresionantă, dar, mai presus de acestea, de a trăi clipe deosebite în mijlocul unui popor cald și plin de prietenie, gata oricând să-ți vorbească cu pasiune despre meandrele istoriei țării sale. Este plăcut să vezi că, deși există multe elemente care ne fac să fim diferiți ca indivizi, ca locuitori ai aceleiași planete, avem o preocupare comună: sănătatea mediului care înseamnă și sănătatea noastră”, ne-a declarat profesor Adriana Drăghici
Proiectul este realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene, în cadrul Programului Sectorial Erasmus+.
Comentarii