Liceul cu Program Sportiv a obţinut certificatul pentru a treia oară consecutiv. Odată cu certificatul, şcolile vor primi şi un cec de 5.000 de lei, pentru dotări materiale.
Două unităţi şcolare romaşcane, Liceul cu Program Sportiv şi Colegiul Tehnic „Danubiana”, au obţinut titlul de Școală „Europeană” în competiţia naţională din acest an. Lista făcută publică de Ministerul Educaţiei miercuri, 7 mai, cuprinde 65 de şcoli din ţară. Odată cu certificatul de şcoală europeană, valabil timp de trei ani, fiecare şcoală câştigătoare va primi şi un premiu de 5.000 de lei, banii urmând a fi folosiţi pentru dotarea şcolii.
Pentru Liceul cu Program Sportiv, acesta este cel de-al treilea titlu de „Școală Europeană” obţinut consecutiv.
„Suntem fericiţi de faptul că eforturile elevilor şi ale profesorilor din şcoala noastră au fost răsplătite pentru a treia oară consecutiv. Am obţinut o performanţă unică în judeţ, de care suntem mândri. De fiecare dată, am obţinut titlul cu un punctaj tot mai bun, pe locul 24 prima dată, pe 17 a doua oară şi pe poziţia a patra în acest an. Suntem o echipă puternică şi unită în această şcoală, suntem perseverenţi şi acest lucru se vede în rezultatele obţinute”, a spus profesoara Ana Luca, directorul adjunct al Liceului cu Program Sportiv din Roman.
Pentru Colegiul Tehnic „Danubiana”, acesta este primul titlu de „Școală Europeană”, obţinut după acumularea de experienţă în derularea diferitelor tipuri de proiecte cu finanţare europeană.
„Avem o experienţă bogată în derularea de proiecte europene, ceea ce a însemnat un real câştig pentru elevii şi profesorii noştri. Faptul că ei au putut intra în contact cu colegi de ai lor din alte ţări europene, au cunoscut oportunităţile şi modul lor de viaţă, a însemnat un plus de valoare adăugat activităţii noastre, concretizat în rezultate din ce în ce mai bune. Țin să mulţumesc tuturor celor care s-au dedicat până acum în activităţile europene şi au pus umărul la obţinerea acestui titlu pentru prima dată de către şcoala noastră. Activitatea rodnică începută în anii trecuţi va primi tot sprijinul conducerii şi în perioada următoare”, a spus directorul Colegiului Tehnic „Danubiana”, profesorul Leonard Vacaru.
„Sunt rezultate cu care ne mândrim şi care atestă performanţele obţinute de şcolile din judeţ”, a precizat inspectorul şcolar general Viorel Stan.
Evaluarea candidaturilor şcolilor înscrise în competiţie s-a realizat după mai multe criterii, printre care şi integrarea activităţilor derulate în cadrul proiectelor în programul curent al şcolii. Competiţia Naţională „Școală europeană” se adresează tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar implicate în activităţi, programe şi proiecte europene. În competiţia din acest an intrat 117 şcoli din întreaga ţară. Certificatele de „Școală europeană” vor fi înmânate oficial, la Bucureşti, de ministrul Educaţiei, Răzvan Pricopie.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol