HomeSocial

Liceenii și absolvenții de facultate vor să devină ospătari și frizeri

Mai mulți absolvenți de liceu și de facultate s-au adresat Agenției Locale de Ocupare a Forței de Muncă, solicitînd să intre în șomaj și să participe la cursuri de calificare. Aceștia vor să devină ospătari, frizeri, tîmplari și inspectori de resurse umane.

 

Sistemul de învățămînt românesc produce, pe bandă rulantă, generații de absolvenți de liceu și de facultate care nu au nici un loc pe piața muncii. Cu sau fără diplome – a căror valoare reală este, de multe ori, egală cu cea a unor simple hîrtii – unii dintre absolvenții din promoția 2012 cer să intre în rîndul șomerilor și să participe la cursuri de calificare profesională.

Au mers 12 ani la liceu ca să devină frizeri sau ospătari. Aceasta este povestea a zeci de absolvenți din promoția acestui an care, după ce nu au reușit să treacă de examenul de maturitate, încearcă să își facă un drum pe piața muncii. Lor li se adaugă inclusiv absolvenți ai unor facultăți cu specializări denumite pompos și care „pregătesc” profesioniști în meserii care nici măcar nu sînt incluse în Clasificarea Ocupațiilor din România (COR). „Printre cei care ne cer sprijinul se numără atît tineri care au terminat liceul fără a promova examenul de bacalaureat, cît și elevi care au luat bacalaureatul sau tineri care au terminat o facultate, dar nu au unde se angaja. «Valul» cel mare de absolvenți va intra în evidențele noastre începînd cu data de 1 august. Cei care au terminat liceul vor să urmeze cursuri de calificare pentru a deveni ospătari, brutari, frizeri, coafori, manichiuriști și tîmplari. Printre absolvenții de facultate care au intrat în rîndul șomerilor se numără tineri cu masterat în domeniul protecției mediului, economiști, absolvenți de management al afacerilor, care doresc să urmeze cursul de calificare pentru inspectori de resurse umane. Unele dintre specializările notate pe diplomele acestora nu au nici o legătură cu profesiile incluse în COR„, susțin reprezentanții Agenției Locale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ALOFM) Roman.

Tinerii absolvenți care se înscriu în rîndul șomerilor nu beneficiază de indemnizația aferentă în primele 60 de zile, această perioadă fiind dedicată căutării unui loc de muncă, sub îndrumarea reprezentanților ALOFM. Cei care nu își găsesc de lucru după 60 de zile devin șomeri cu indemnizație și primesc, timp de șase luni, un ajutor de șomaj de 250 de lei. În perioada în care sînt înscriși în rîndul șomerilor, absolvenții romașcani pot urma cursuri de calificare gratuite.

Comentarii

WORDPRESS: 0