Prima paginăSocialEducatie

Liceenii promovează stilul de viaţă sănătos

Dimensiune text

Cea de-a doua ediţie a proiectului „Stil de viaţă sănătos”, derulat în parteneriat de Colegiul Tehnic „Petru Poni” şi Colegiul Tehnic „Miron Costin”, s-a încheiat joi, 12 iunie, cu o activitate organizată de profesorii şi elevii de la „Miron Costin”.

Aceştia au pregătit o serie de prezentări şi de materiale informative menite să le prezinte tinerilor avantajele consumului de fructe şi legume proaspete şi ale unui stil de viaţă sănătos, început încă de pe băncile şcolii. Un moment deosebit, o adevărată lecţie de protecţia consumatorului, a reprezentat-o intervenţia profesoarei Cristina Bontaş, care, plecând de la un studiu de caz, i-a învăţat pe copii cum să-şi apere drepturile în calitate de cumpărători, cum să citească etichetele produselor pe care le cumpără şi cum să nu cadă în capcanele comercianţilor. Lecţia interactivă a fost pe placul liceenilor participanţi, care au venit cu completări, cu întrebări şi cu prezentări ale unor experienţe personale. La această sesiune de proiect au participat profesorii Mihaela Dana Rusu, Mihaela Ciobanu şi Constantin Rusu şi elevii claselor a X-a D şi a XI-a A, de la Colegiul Tehnic „Miron Costin”, şi Maria Rusu şi Emilda Butnaru şi elevii de la clasa a IX-a F, de la Colegiul Tehnic „Petru Poni”.

Partajează articolul
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

COMENTARII

WORDPRESS: 0