Cei mai mulţi dintre elevii de clasa a VIII-a de la liceele din Neamţ sunt atraşi de liceele tehnologice, în detrimentul celor teoretice. Studiul realizat în luna aprilie 2013, de Centrul Judeţean pentru Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE), înregistrează o schimbare în priorităţile absolvenţilor de gimnaziu, după ce, ani la rând, elevii au râvnit la profilele teoretice.
La studiu au participat 5.044 de elevi de clasa a VIII-a din judeţ, 1.704 din mediul urban şi 3.340 din mediul rural, din 117 şcoli din judeţ. Dintre toţi participanţii, doar 179 nu erau încă hotărâţi asupra traseului educaţional viitor.
„În opţiunile elevilor, ponderea cea mai însemnată o are filiera tehnologică, deoarece oferă elevilor posibilitatea unei inserţii mai rapide pe piaţa muncii: 2.616 opţiuni; de asemenea, semnifică importanţa pe care o acordă elevii obţinerii unei specializări la sfârşitul anilor de studii, care îi ajută să facă faţă mai uşor pe piaţa muncii. Astfel, majoritatea celor care optează pentru filiera tehnologică preferă Profilul Tehnic (1.196 opţiuni), urmat de Profilul Servicii (978 opţiuni), mai puţin interes au pentru Profilul resurse naturale şi protecţia mediului (442 opţiuni)”, a spus directorul CJRAE Neamţ, psiholog Melania Pleşa.
Filiera teoretică, care atrăgea în anii trecuţi cei mai mulţi elevi, a primit, în acest an, 1.710 opţiuni.
„Specializarea cu cea mai mare pondere a preferinţelor rămâne matematică – informatică (31%), urmată, cu procentaje egale (23%), de specializările Știinţele naturii şi Știinţe sociale şi Filologie – 20%. Interesul elevilor pentru specializarea Filologie bilingv – intensiv engleză este mai scăzut, de numai 3%, poate şi datorită ofertei reduse – o singură clasă în judeţ”, a spus Melania Pleşa. Filiera vocaţională are o pondere de doar 500 de opţiuni. Preferat este profilul sportiv, cu 49% dintre opţiuni. Doar 12% dintre elevi s-au arătat interesaţi de profilul teologic şi pedagogic, 19% dintre opţiuni au mers către profilul artistic, iar către o carieră militară – doar 10% dintre elevii care au ales licee vocaţionale.
Top licee preferate
Liceul către care se îndreaptă cele mai multe dintre opţiunile elevilor din judeţ este Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş” din Piatra Neamţ, cu 410 opţiuni, urmat de Colegiul Naţional „Roman-Vodă”, cu 339 de opţiuni, şi Colegiul Naţional „Petru Rareş” din Piatra Neamţ, cu 212 opţiuni pentru filiera teoretică. La categoria licee tehnologice, preferat este Grupul Școlar Economic Administrativ Piatra Neamţ, cu 343 de opţiuni, urmat de Colegiul Tehnic „Miron Costin” Roman, cu 312 opţiuni, şi Colegiul Tehnic „Ion Creangă” Tîrgu Neamţ, cu 308 opţiuni. În ceea ce priveşte concurenţa pe specializări, cei mai mulţi dintre cei care vor să facă Matematică – informatică au ales Colegiul Naţional de Informatică din Piatra Neamţ, urmat de Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş” şi Colegiul Naţional „Roman-Vodă”. La Știinţele naturii, clasamentul interesului elevilor are pe primele trei locuri Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş”, urmat de Colegiul Naţional „Roman-Vodă” şi Colegiul Naţional „Petru Rareş”. Aceleaşi trei licee, dar în altă ordine, se regăsesc şi în preferinţele elevilor care vor să urmeze Știinţe sociale: Colegiul Naţional „Roman-Vodă”, Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş” şi Colegiul Naţional „Petru Rareş”.
La Protecţia mediului, clasamentul este dominat de Colegiul Tehnic „Petru Poni”, urmat de Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu” şi Grup Școlar Bicaz; la Electric, preferate sunt Grup Școlar „Vasile Sav”, urmat de Colegiul Tehnic „Petru Poni” şi Colegiul Tehnic de Transporturi; la Mecanică, cele mai multe opţiuni se îndreaptă spre Colegiul Tehnic „Miron Costin” Roman, urmat de Colegiul Tehnic „Ion Creangă” şi Colegiul Tehnic „Petru Poni”.
CJRAE realizează în fiecare an şcolar două studii pe tema opţiunii elevilor de clasa a VIII-a, unul la finele primului semestru, iar cel de-al doilea cu puţin timp înainte de admiterea la liceu.
„Studiul oferă posibilitatea cunoaşterii reţelei şcolare şi a profilelor de şcolarizare din cadrul unităţilor şcolare postgimnaziale. Această analiză are un caracter orientativ, privitor la parcursul profesional al elevilor din clasa a VIII-a, promoţia 2013. În acelaşi timp, prin exprimarea opţiunilor, se oferă posibilitatea construirii unei imagini de ansamblu asupra concurenţei la nivelul unităţilor din învăţământul liceal”, a spus psihologul Melania Pleşa.
[sam id=”3″ codes=”true”]




Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol