HomeRomanPolitica

Liberalii romaşcani şi-au ales liderii

Peste 300 de liberali romaşcani au venit sâmbătă, 19 decembrie, la Hotel Roman Plaza, pentru a-şi alege liderii. Primul eveniment a fost alegerea unei noi echipe de conducere a Organizaţiei de Tineret a PNL Roman, după ce fostul preşedinte, Lucian Pelepco, a trecut la seniori.

„Am predat mandatul de preşedinte al Organizaţiei de Tineret. Le-am urat succes candidaţilor şi le-am spus că sunt condamnaţi să producă acea schimbare care este mai mult decât necesară. Luna aceasta s-a adoptat un decalog al integrităţii. Este vorba despre un set de criterii de integritate, pe care fiecare candidat al nostru pentru alegerile ce urmează va trebui să le îndeplinească. Principalii beneficiari vom fi noi, tinerii, dar consider că nu este suficient, ci va trebui să dăm dovadă şi de profesionalism”, a afirmat Lucian Pelepco, vicepreşedinte al PNL Neamţ.

liberali 02Tinerii s-au bucurat de încurajările preşedintelui PNL Roman, Laurenţiu Dan Leoreanu, dar şi de cele ale lui Mugur Cozmanciuc, co-preşedinte al PNL Neamţ. „Mă bucur să mă aflu aici, la Roman. Mă bucur că sunt la întâlnirea tinerilor liberali, este o încântare să vezi atâţia tineri care au venit azi aici, dornici de a face o altfel de politică. Aveţi în faţă câţiva colegi care au condus Organizaţia de Tineret şi veţi avea alţi colegi care vor face asta. Știu că domnul primar este o persoană puternică şi respectată şi care, de-a lungul timpului, a promovat tinerii în politică. Drept dovadă este echipa pe care a promovat-o la nivel local şi judeţean. Eu îmi doresc ca, împreună cu cei pe care îi veţi alege şi cu cei din conducerea judeţeană, să promovaţi tineri şi la nivel naţional. Eu, în calitate de co-preşedinte al PNL Neamţ, nu vreau decât să vă asigur că veţi avea, în cadrul acestui partid, un mediu în care să vă dezvoltaţi liber, un mediu în care nu veţi fi îngrădiţi. Vreau ca fiecare dintre voi să aveţi puterea şi curajul să vă afirmaţi. Anul 2015 poate fi ţinut minte prin multe realizări: este anul în care s-a votat votul prin corespondenţă, s-a dat startul unei resetări a clasei politice, dar cred că aş vrea să fie ţinut minte drept anul în care tinerii vor fi susţinuţi, promovaţi, ajutaţi să conducă în comunităţile lor”, le-a transmis Mugur Cozmanciuc tinerilor liberali romaşcani. În urma numărării voturilor, tinerii din PNL Roman şi-au aflat şi liderul: Dragoş Moroşanu.

Imediat au urmat alegerile la Organizaţia de Femei. Peste 130 de doamne au votat pentru Ioana Roxana Iorga, un cadru didactic cunoscut în oraş. „Mă bucur să reprezint echipa femeilor liberale din Roman, un grup unit, activ şi implicat în multe proiecte de caritate, cultural-artistice şi sociale cu impact în comunitatea locală. Voi încerca să pun la dispoziţia Organizaţiei Femeilor Liberale (OFL) Roman întreaga mea energie, entuziasmul, răbdarea şi receptivitatea la sugestiile celor din jur, femei, bătrâni, tineri, copii, astfel încât rezultatele să fie cele aşteptate. Suntem o echipă ce poate construi lucruri frumoase! Misiunea noastră continuă!”, a afirmat noul preşedinte al OFL Roman.

Vicepreşedinţii acestei organizaţii sunt: Dana Păiuş, Anca Scorţescu, Maria Andrici, Carmen Diaconu şi Elena Damiean; membrii Biroului Politic sunt: Daniela Suman, Crenguţa Rusu, Rădiţa Traciuc, Alexandra Siea, Renata Gîrbea, Monica Pellegrini, Elena Rădulescu, Daniela Nazaretian, Cristina Ciubotaru; supleanţi: Gina Munteanu, Viorela Onofrei, Teodora Ursu, Violeta Pelepco şi Mihaela Bontaş.