Articol publicat în data de: mar, 21 Feb 2012



Legea interzice contractul de vînzare-cumpărare între soți

Trăind într-o societate plină de convenții și obligații, încheierea unui contract nu face altceva decît să atragă răspunderea în fața legii în caz de nerespectare a clauzelor contractuale.

 

 

Pe o coală albă de hîrtie se pot scrie multe, vrute și nevrute chiar, iar societatea face uz de multă maculatură pentru a susține toată scriitura contractuală.

Într-un contract se realizează o înțelegere scrisă în care două părți convin să se oblige una pe alta într-un numit fel. Se realizează, de fapt, un troc: serviciu pentru serviciu, dar care se desfășoară sub rigoriile legii.

Acest lucru este necesar pentru ca fiecare parte să se asigure de seriozitatea celeilalte și de faptul că își va duce la îndeplinire sarcinile. Înainte de a semna un contract, este de preferat ca acesta să fie validat de către un expert din domeniul legal, care să ofere toate detaliile și eventualele repercusiuni legate de intrarea în uz a acestui act oficial.

Multe rînduri redactate frumos într-un contract pot prejudicia una din parți, sau chiar pe ambele, asta dacă nu este redactat corect sau prezintă ambiguități. Este foarte importantă claritatea textului și, mai ales, ca toate clauzele să reprezinte interesul părților. Convenția legală – așa cum este numit în practică un contract – este investită cu putere de lege, astfel că încheierea unui contract interzis, ilicit, fără consimțămîntul ambelor părți sau fără existența discernămîntului atrage după sine pedeapsa legală.

 

 

Cine nu are liber la contract?

Contractele au o valoare legală doar în momentul în care sînt îndeplinite cîteva condiții, mai ales cele legate de cine este în capacitatea de a încheia o convenție legală. Prin urmare, anumite categorii de persoane nu își pot pune semnătura la finalul scriiturii contractuale, printre acestea numărîndu-se minorii sau cei cărora legea le-a interzis să își exercite acest drept. În cazul minorilor se pot încheia contracte, însa doar dacă este menționat un reprezentat legal.

O categorie aparte în domeniul contractelor o constituie soții, aceștia neavînd voie să semneze contracte de vînzare-cumpărare între ei, această acțiune fiind ilegală.

Contractele pot fi încheiate doar în termeni normali, civilizați, fiind nevoie de consimțămîntul ambelor părți și nu este legal dacă este semnat prin constrîngere sau folosirea violenței.

Validitatea unui contract este dată ți de semnătura părților, care reprezintă exteriorizarea acordului cu privire la convențiile clar enunțate și descrise în corpul contractului.

Fără semnătura personală, valoarea contractului este nulă.

 

 

Clauzele dau bătăi de cap părților

Un aspect foarte important, atunci cînd vine vorba de încheierea unui contract, face referire la claritatea textului acestuia și la valențele pe care le poate lua în caz de ambiguitate. Textul nu trebuie să fie general, din contra, trebuie să fie cît mai specific și detaliat. De exemplu, în multe contracte de vînzare-cumpărare cu clauză de întreținere, specifice bătrînilor care, în schimbul cedării locuinței lor acceptă să fie întreținuți de rude, prieteni sau chiar necunoscuți, se strecoară multe inadvertențe.

De obicei, clauza de întreținere nu este stipulată clar, nu se precizează în ce constă întreținerea, cuantumul ei, astfel că se ajunge la cazuri nefericite în care bătrînii sînt, practic, lăsați pe drumuri sau îngrijirea lor este ca și inexistentă.

 

 

Eu ți-am dat, eu îți iau

Contractele de donație au un caracter aparte. Dacă în majoritatea cazurilor acestea sînt irevocabile, cînd vine iarași vorba de soți, acestea prezintă excepții. Cu alte cuvinte, chiar dacă un soț a donat celuilalt în timpul căsătoriei un anumit bun, la un moment dat poate revoca această acțiune.

Rezumînd subiectul dezbătut astăzi, este foarte important ca, atunci cînd se semnează un contract, să fim atenți la toate clauzele și hibele pe care textul le poate conține, consultarea unui avocat eliminînd multe posibile neplăceri în acest sens.

Pentru detalii, accesează www.avocat-tv.ro, secțiunea Subiecte. Aici, avocat Mihaela Plesea, alături de invitata sa, Maria Popescu, discută pe larg despre contracte.

 

Sursa: Avocat TV

www.avocat-tv.ro

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>