Prima paginăSocialReligie

Lecţie de religie iudaică la Sinagoga „Leipziger” din Roman

Dimensiune text

sinagoga02Elevi de la Liceul Teologic Romano-Catolic Franciscan şi de la  Liceul Teologic Ortodox „Episcop Melchisedec” au învăţat despre  colaborarea şi convieţuirea etniilor din Roman.

Elevi de la Liceul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Francisc de Assisi” au fost în vizită la Sinagoga „Leipziger”, a Comunităţii Evreieşti din Roman. „Este ştiut faptul că noi, ca şi creştini, ne tragem din evrei. Papa Ioan Paul al II-lea spunea că: «Evreii sunt fraţii noştri mai mari». Am venit la Sinogagă pentru a întregi cunoştinţele elevilor despre această religie. Elevii de clasa a X-a fac obiectul «Istoria religiilor», iar programa cuprinde religia evreilor, începând de la perioada patriarhilor până în zilele noastre”, a spus profesorul Ciprian Mihoc, cadru didactic la Liceul Teologic Romano-Catolic Franciscan.

Tinerii, aflaţi pentru prima oară într-o sinagogă evreiască, au aflat că Romanul a avut trei sinagogi şi 18 case de rugăciune. În anul 1952, în Roman trăiau peste 8.000 de evrei, din 32.000 de locuitori ai oraşului. „Sinagoga este o clădire simplă. «Dulapul sfânt» este locul în care este depozitată Tora, numită şi «Cartea de învăţătură», pe care se sprijină religia evreiască. Tora nu se prezintă sub forma unei cărţi, ci sub formă de sul ce conţine Vechiul Testament. Crezul fundamental al religiei iudaice arată care trebuie să fie legătura permanentă între evreu şi Dumnezeu”, a spus profesorul Iancu Wexler, preşedintele Comunităţii Evreieşti din Roman.

sinagoga03Într-o postură mai puţin obişnuită, profesorul Wexler a fost asaltat de întrebările elevilor, cărora le-a răspuns pe îndelete. „Evreii au o vechime la Roman de 600 de ani. În timpul celui de-al doilea război mondial, guvernele reacţionare ale România au instituit legi antisemite lipsind evreii de libertăţi şi trimiţându-i la moarte. Când «Trenul Morţii» a ajuns la Roman, Viorica Agarici, preşedinta Comitetului de Cruce Roşie, a intervenit. I-a dat jos pe morţi, înmormântându-i în Cimitul Evreiesc, şi i-a îngrijit pe cei vii, salvând de la moarte 1.000 de evrei. Făcând o cercetare asupra evreilor din 1942, am descoperit că cea mai mare parte a evreilor era reprezentată de meseriaşi de toate felurile, urmaţi de negustori şi intelectuali. Din rândul evreilor s-au ridicat şi la Roman medici, ingineri, farmacişti, arhitecţi, profesori, pictori şi compozitori. Unii sunt cunoscuţi la nivel interanţional, cum a fost Max Blecher, care a scris o operă unică în literatură”, a spus preşedintele Comunităţii Evreieşti din Roman.

Profesorul Petru Flenchea, cel de-al doilea cadru didactic care a însoţit grupul de elevi, a arătat importanţa acestei vizite:  „Am vrut să oferim elevilor noştri un exemplu al colaborării şi convieţuirii diferitelor etnii din plan local”.

La lecţia de religie iudaică au participat marţi, 8 aprilie, şi elevii şi elevii Liceul Teologic Ortodox „Episcop Melchisedec”

COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • itic 7 ani

    Stiu ca intr-o sinagoga barbatii stau cu capul acoperit indiferent de ce religie sunt.