Spitalul Municipal de Urgență Roman a implementat un nou sistem de monitorizare a modului în care se efectuează analizele medicale în cadrul laboratorului, iar rezultatele nu au întârziat să apară.
În numai câteva zile, laboratorul a adus instituției sanitare un profit consistent numai din analizele medicale la cerere.
„În luna octombrie, am început să testăm un nou sistem la laboratorul de analize medicale, bazat pe codul de bare al fiecărei analize la cerere, în afara celor comandate de fiecare secție. Dacă, până acum, sumele colectate era infime, acum laboratorul aduce un profit destul de bun spitalului. În fiecare zi, din analize la cerere se strâng la bugetul spitalului aproximativ 700 – 800 de lei. Avantajul acestui sistem este că putem urmări mult mai eficient numărul și modul în care se efectuează aceste analize”, a precizat medicul Mircea Coadă, managerul spitalului.









Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol