La țară sau la oraș? – guest post Cristina Gherghel

La țară sau la oraș? – guest post Cristina Gherghel

 

Nu știu tu, dar eu m-am născut la țară într-un sat de lângă Roman numit Gherăești.

Am fost a zecea odraslă, părinții mei având alte șase fete și trei băieți înainte de mine. Era o zi de noiembrie, pe vremea comuniștilor când am venit pe lume. Mama mergea la CAP și, deși Ceaușescu te premia dacă făceai mai mult de opt copii, nu aveai dreptul să lipsești de la muncă, chiar dacă erai în luna a noua sau chiar în ultima zi de sarcină.

Să naști pe câmp nu era mare lucru pe atunci. Norocul meu că am vrut să mă nasc înainte să înceapă ziua de muncă.

Am copilărit la sat, alături de nepoții de vârsta mea sau chiar mai mari.
Știam că ei locuiau la oraș deoarece vorbeau diferit.

Îi invidiam că-mi povesteau că aveau apă curentă (chiar dacă nu întotdeauna), toaletă și duș în casă. Aș fi vrut și eu să am așa ceva, dar nu m-am gândit niciodată că aș fi putut locui și eu într-un apartament din acele blocuri comuniste. Când eram mică, credeam că cei ce s-au născut la țară doar la țară au dreptul să stea.

Și toți spuneau că-i ieftină viața la sate. Spuneau că-i simplu de trăit și ai de toate.
Și așa cum îi invidiam eu pe orășeni, așa ne invidiau ei pe noi. De parcă nouă, celor născuți la țară, ne-ar fi căzut ceva din cer.
Ne cădea ceva, da: ploaie – dar asta cădea și la oraș.

Dar uite că acum și cei care locuiesc la țară au toaletă-n casă, apă curentă și duș. Ba au și mașini de spălat automate, filtre de făcut cafea și tot ceea ce au și orășenii în apartamentele lor din blocurile noi construite peste noapte sau din cele de odinioară, doar că izolate și vopsite în fel de fel de culori pastelate.

Până acum câțiva ani, țăranii nu plăteau facturi la apă, la canalizare, la gaze… Aveau toți puțuri, WC-uri în curte și sobe de teracotă în care duduia focul din octombrie până-n aprilie.

S-au moderniza,t de voie sau de nevoie, mai mult obligați de legile europene. Acum avem calorifere, centrale alimentate de pelete, boilere electrice etc.

Pământul nu se mai muncește ca odată. Ce folos? Roșiile nu se mai fac ciorchini, castraveții se chircesc și toate plantele trebuie stropite de mai multe ori împotriva manei, a paraziților și a altor dăunători de origini știute și neștiute. Când plouă prea mult, când deloc, când dă grindină, când bate vântul de te ia pe sus… Dacă te-ar lua numai pe tine sau numai recolta, dar îți ia și acoperișul, ba, chiar, agoniseala de o viață.

Așa că de ce să te mai chinui să ari, să însămânțezi, să răsădești, să stropești, să prășești etc.? Mai bine te duci la piață și cumperi tot ce ai nevoie cu jumătate (sau mai puțin) din banii pe care i-ai investi în pământul tău, exact ca și cum ai locui la oraș. Și munca nici nu-i pusă la socoteală.

Însă, realitatea este că țăranii nu trăiesc ca la oraș. Drumurile nu sunt încă toate asfaltate, canalizările sunt încă în fază de proiect, de exemplu, dar asta depinde de la sat la sat. În plus, vecinul știe întotdeauna unde ești, ce mănânci și cu ce te îmbraci.

Nu că la oraș ar fi altfel…

Și, totuși, unde ți-ar plăcea mai mult să locuiești?
Odată aș fi spus fără să mă gândesc: „la țară, clar!”

Acum, însă, când văd atât de multe facturi, am dubii mari, căci pământul trebuie muncit – vrei, nu vrei. Nu poți să-l lași pârlog, e păcat. Buruiana crește și-ți acoperă ferestrele. Iar inima te doare cumplit, căci pe vremea comuniștilor ai fi dat orice ca să ai o palmă de pământ.

Dar totul costă, costă mai mult decât odinioară. Nu mai poți trăi cu te miri ce și mai nimic. Acum, că locuiești la țară sau la oraș, îți trebuie o mulțime de bani ca să plătești facturile.

Și un om singur nu prea face față și pământului, și serviciului.
Sau poate numai eu sunt în această situație?

Nu, din nefericire nu-s numai eu. Poate cazul meu este mai special, dar mă uit în stânga și în dreapta și parcă mai mulți se confruntă cu ce mă confrunt eu.

Am trăi la oraș, am trăit în străinătate și pot să fac o comparație obiectivă: la țară costurile vieții sunt aproape ca ce cele de la oraș. Diferența este că la oraș ai mai mult timp liber, mai puțin praf, mai multe magazine, mai multe opțiuni de a te relaxa…

Unde vezi tu țărani plimbându-se de mână pe drumurile neasfaltate, mai ales în timpul săptămânii?

S-ar cruci consătenii… de parcă ar fi o crimă. Tinerii trebuie să aștepte noaptea ca să se întâlnească. Dar nu mai stau „la poartă”, acum sunt localuri în care se adună. Și-n localuri nimic nu-i gratis.

Mă simt depășită de situația în care mă aflu acum, căci buruiana-i persistentă, iar eu trebuie să-mi câștig existența și să mă îngrijesc de mama. Iar meseria de scriitor nu este ca oricare alta. Nu poți să scrii pe apucate.

Mă-ntreb ce se va alege de satele noastre? Sate de care eram așa de mândri odată? Ce vom face cu pământurile pentru care am luptat pe vremuri? Pământuri ce odată reprezentau o avere?

Mai sunt oameni care fac față pământului și-l muncesc cu diligență. Asta mă bucură imens, căci m-am născut țărancă și-am iubit să muncesc pământul. Dar parcă era altfel. Mai ușor, mai simplu.

Ce satisfacție când culegeam varza, ardeii, roșiile și castraveții cu coșărcile. Făceam sute pe borcane de tocană, zarzavaturi, dulcețuri etc. Puneam butoaie-ntregi de murături… Și ce emoție când desfăceam primul borcan de gogoșari în oțet…

Cum s-au schimbat lucrurile și trăirile!

Parcă a trecut o veșnicie de atunci. Parcă a fost într-o altă viață, o existență paralelă. Parcă-i povestea altuia și totuși e a mea. Poveste ce ai citit (poate) în „14 nuanțe de roșu”.

Melancolie.
Dar m-aș întoarce-n timp?

Tu ce părere ai?

CRISTINA GHERGHEL

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 6
  • Tom Pisoiul o lună

    Bravo, interesant scris si corect pusa problema….

  • mihai o lună

    Eu am crescut la tara, intr-un sat aflat la 60 km de cel mai apropiat oras, acces numai auto. Am invatat bine la scoala si asta nu era o chestie care sa se potriveasca cu ramanerea in sat si cu visele mele, care nu includeau munca agricola. Pentru cei care cred ca stiu cum este munca agricola, le recomand o zi de iulie la coasa (manuala) de la 6,00 la 19,00. M-am facut inginer si, dupa asa-zisa revolutie, am ramas in Romania. Dubla eroare! (asta poate fi un alt subiect bun pentru talentata autoare a articolului). Privind retrospectiv acum, de la varsta de 60 de ani, va pot spune ca, pentru cei care vor sa locuiasca la tara, solutia este o comuna suburbana (gen Cordun, Horia etc.), in care sa ai casa (nu viloae, caci nu vei avea cu ce s-o incalzesti si s-o intretii) si o gradina de min. 1500 mp, pentru a face agricultura hobby, producand doar pentru tine. Satele indepartate, izolate, nu mai au viitor, munca in agricultura fara marea mecanizare si chimizare, nici atata. Nu mai gasesti nici un om care sa munceasca cu ziua (sa munceasca, nu sa mimeze, cerand 100 lei/zi, mancare, bautura si tigari si lucrand (vorba-vine!) de la 8,00 la 16,00). Nu ai cum sa fii competitiv. Asistenta medicala nu este si nu va fi (sau va fi scumpa) in aceste sate. Lemnele vor fi din ce in ce mai scumpe. In unele din aceste sate se mimeaza conditii „europene” (gen asfalt, apa curenta, canalizare, gaze etc.). Spun „se mimeaza” si voi explica, pe scurt. Asfaltul este pus de mantuiala, nu vor fi bani pentru a-l intretine si se va circula mai rau decat pe un drum pietruit, unde la nevoie mai bagi grederul. De fapt, ratiunea UE pentru aceste lucrari este reducerea polurarii panzei freatice (desfiintarea wc-ului din curte) si reducerea taierilor de padure. Cum isi va face WC in casa, cu apa curenta, (apropo, sa stiti ca wc vine de la „water-closed”, deci „wc in curte” este un nonsens) romanul traitor la sat (care acum primeste somatii de racordare la canalizare), cand el castiga cca 2000 lei/luna/familie, iar daca este pensionar, cca 1300 lei/luna/familie, cand o baie echipata costa cca 9000-13000 lei??? Cum isi va instala gaze romanul traitor la sat, daca bransamentul si instalatia de utilizare costa cca 4000-6000 lei iar instalatia termica cca 8000 lei??? Si, apropo, stiti ca o inmormantare este mai scumpa la tara (cu toate pomenirile traditionale)?
    Ce am spus mai sus este valabil pentru cei care vor sa ramana in tara. Pentru cei care pleaca din tara, din motivele de mai sus, le recomand sa paraseasca urgent dulcea iluzie cu viloaea in satul natal si sa-si investeasca banii in niste apartamente in orasele mari, pe care le pot inchiria. Si, adaugand un corolar, va zic ca cel mai bine este sa locuiesti la tara pe langa Milano sau Munchen (max 40 km de centru), daca te poti tine, pe tine si familia, pe acolo. La buna vedere!

    • Domnule Mihai, vă mulțumesc din inimă pentru mărturia la obiect și foarte exhaustivă.
      Sunt perfect de acord cu dvs. și vă împărtășesc temerile. Mama are 600 de lei pensie, cum ar putea ea să plătească toate facturile astea?
      Și nu este singura în această situație.
      E greu pentru pensionari, e greu și pentru cei care lucrează.
      E greu pentru țăranul care muncește pământul forțat de împrejurări și-apoi tot cumpără de unele și de altele.
      E greu pentru mulți și este deosebit de dureros să vezi cum se chinuie oamenii.

      Nu m-am gândit niciodată de unde vine WC. Am învățat ceva nou, mulțumesc.
      Nu știam că înmormântările costă mai mult la țară!

      Vă doresc numai bine și vă salut cu stimă!

  • mihai o lună

    Cel mai bine este intr-o comuna suburban, gen Cordun sau Horia, cu o casa (nu viloae, ca nu vei avea cu ce s-o intretii si s-o incalzesti) si cu 1000-1500 mp teren gradina pentru a face agricultura hobby, bio sau cum vrei sa-i zici. Satele isolate, la peste 30-40 km de oras nu mai au viitor. Cui zice ca ii place munca la tara, ii recomand o zi de iulie la coasa, 6-18, manual. Tot cui zice ca ii place viata la tara, vreau sa vad cum ii place la o urgenta medicala, pana vine salvarea si trece prin tot filtrul din urgentele spitalutelor, pana la un spital bun. Dar si mai bine este intr-o comuna suburban la 15-20 km de Muchen, de Milano, de Barcelona etc., daca te tin buzunarele…

    • Absolut de acord!
      Se vede că ați testat terenul și vă pricepeți.
      Cunosc oameni care sunt foarte fericiți la țară, dar depinde de foarte multe lucruri. În primul rând, au foarte mult ajutor.

      Apropo de subiecte de scris. Să știți că pregătesc de mult un material legat de emigrație. Sunt atâtea de spus pe tema asta.

      Vă mulțumesc încă o dată. E mare lucru să descoperi că cineva citește și înțelege exact ce vrei să transmiți.