Prima paginăSocialEducatie

La „Petru Poni” s-a deschis „lada de zestre”

Dimensiune text

Colegiul romaşcan a găzduit simpozionul regional „Tezaurul tradiţiilor româneşti”.

Colegiul Tehnic „Petru Poni”, filială a Casei Corpului Didactic (CCD) din Piatra Neamţ, a găzduit miercuri, 4 decembrie, simpozionul regional „Tezaurul tradiţiilor româneşti”. Evenimentul s-a încadrat în activităţile dedicate Săptămânii Educaţiei Adulţilor şi a fost organizat de Casa Corpului Didactic Neamţ, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Judeţean Neamţ, Asociaţia „Magister Educationis” Neamţ, Asociaţia Europea Vaslui, Asociaţia pentru Educaţie şi Știinţă „Kleine Schule” şi Asociaţia „Formare Studia” Iaşi. La cele două secţiuni ale simpozionului au fost înscrise 70 de lucrări, aproape jumătate dintre acestea fiind prezentate în cadrul simpozionului, întrucât, datorită faptului că simpozionul a fost unul regional, a fost admisă şi participarea indirectă. Au fost prezenţi aproape 30 de dascăli, din şcoli din Roman şi din împrejurimi, profesor metodist Lăcrămioara Secară, director al CCD Neamţ, profesor metodist Roxana Irina, coordonatorul proiectului, şi Manuela Apetrei, reprezentant al Asociaţiei „Magister Educationis”.

În faţa participanţilor au fost prezentate tradiţii de Sfântul Andrei, costume populare din zona Moldovei, muzeul satului din Tămăşeni, obiceiuri şi tradiţii din Bucovina şi de pe Valea tezaur2Bistriţei şi multe alte comori ale folclorului şi tradiţiilor din zonă care au găsit ecou în inimile dascălilor. „Obiectivul acestui simpozion îl reprezintă valorificarea tradiţiilor româneşti, prin păstrarea şi transmiterea acestora către şcolari şi preşcolari în cadrul activităţilor educative. Păstrarea şi promovarea tradiţiilor reprezintă una dintre preocupările principale ale activităţii Case Corpului Didactic. În acest an, am demarat, în parteneriat cu Asociaţia «Magister educationis» un proiect numit «Tezaurus», în cadrul căruia toţi cei care doresc pot participa la cursuri de formare pe acest domeniu, cursurile fiind gratuite. Cursurile se adresează atât personalului didactic, cât şi oamenilor din afara şcolii, interesaţi de acest subiect”, a spus profesor metodist Roxana Irina.

„Tot pentru promovarea tradiţiilor, am pus, în acest an, bazele unui proiect numit «Valorificarea folclorului românesc», pe care ne dorim ca, în anii care urmează, să îl transformăm într-un festival naţional care să se desfăşoare în Neamţ”, a spus profesor metodist Lăcrămioara Secară, directorul CCD. „Suntem mândri de a fi parteneri în acest proiect. Filiala 2 a CCD de la Roman, din şcoala noastră, este deschisă tuturor propunerilor de parteneriat. Intenţionăm să venim şi noi cu propuneri, mai ales pe o temă atât de generoasă cum este «lada de zestre», care trebuie să rămână pentru totdeauna în sufletul copiilor”, a spus profesoara Mioara Stoia, directorul Colegiului Tehnic „Petru Poni”.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0