Prima paginăEducatie

La Horia, copiii se întorc cu fața la folclor

Dimensiune text

Școala Horia derulează proiectul „Tradiția populară – emblema identității naționale”. În cadrul proiectului a fost înființat un grup de dansuri populare și au fost promovate obiceiurile specifice zonei.

 

 

Chiar dacă discotecile au luat cu totul locul horelor din sat, iar puștii de grădiniță dau „brașoveanca” pe „meneaito”, un grup de profesori inimoși de la Școala Horia a luat inițiativa de a le dezvălui copiilor frumusețea dansurilor și a obiceiurilor populare. Așa a luat ființă Grupul folcloric „Dragomirești”, botezat după vechiul nume al satului Horia. Grupul reunește 20 de copii, de la cei de clasa a II-a la cei de clasa a VIII-a, care au învățat la școală dansuri populare și care se pregătesc să iasă pe scena concursurilor.

folclor scoala horia 2„Înființarea grupului folcloric este doar una dintre activitățile pe care noi ni le-am propus pentru acest an, în cadrul proiectului educațional pe care l-am intitulat «Tradiția populară – emblema identității naționale». Într-o lume a informatizării, a vitezei, a noului, în care de multe ori se promovează kitsch-ul, adevăratele valori culturale, comori inestimabile ale unui popor, încep să se piardă, să se uite, asemeni unei vechi lăzi de zestre: cu toții știm că există, dar este acolo, în casa bunicilor de la țară. Câți dintre tinerii de astăzi cunosc valoarea unor obiecte – de o rară frumusețe, de altfel – pe care le privesc cu dispreț, spunând că sunt de când era bunica fată? Câți dintre tinerii de astăzi ascultă cu plăcere cântece populare? Prin acest proiect, nu am dorit o schimbare majoră a percepțiilor asupra tradițiilor, obiceiurilor și folclorului românesc, ci o sensibilizare a noastră, a tuturor, o abordare diferită a unei teme considerate deloc moderne. Primii cărora ne-am adresat sunt copiii, pe care i-am descoperit dornici să învețe și să ducă mai departe lucrurile învățate”, a spus profesor pentru învățământul preșcolar Ionela Laura Caraiman, inițiatoarea proiectului.

Inițiativa s-a bucurat de sprijinul Primăriei, care a comandat 20 de costume populare noi, pe care copiii le vor purta în spectacole și concursuri. Până să iasă în concursuri, grupul „Dragomirești” a apărut în câteva spectacole organizate la școală și exersează de două ori pe săptămână, sub îndrumarea consilierului local Ioan Cloșcă, fost dansator profesionist. „Este o mare plăcere pentru mine că am reușit, cu sprijinul primăriei și al conducerii școlii, să punem acest proiect pe picioare. Mi-am dorit foarte mult să îmi pot valorifica experiența. Sperăm ca proiectul pe care l-am demarat să fie unul pe termen lung și copiii care învață acum dansurile să le joace și peste mulți ani de acum încolo”, a spus consilierul local Ioan Cloșcă.

Pensionar acum, fost maistru la Prefabricate, Ioan Cloșcă a dansat 20 de ani în ansamblul artistic „Rapsodia Moldovei”, al Casei de Cultură a Sindicatelor din Roman. Grupul folcloric „Dragomirești” nu reprezintă singurul mod prin care inițiatorii proiectului încearcă să-i facă pe copii să redescopere frumusețea tradițiilor populare. Elevii au fost invitați la adevărate cursuri, în care au văzut cum arată fusul și furca, cum arată războiul de țesut și cum le foloseau străbunicile lor, au făcut mărțișoare tradiționale, iar înainte de Paște vor învăța cum se vopsesc și se încondeiază ouă cu modele  și prin metode tradiționale.

Partajează articolul
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

COMENTARII

WORDPRESS: 2
  • cip 9 ani

    O initiativa de laudat! Felicitari initiatorilor si copiilor participanti la acest proiect. Sunt mandru de consatenii mei!Bravo!

  • Ionela - Laura Caraiman 9 ani

    Multumim pentru aprecieri! Este meritul elevilor care, de altfel, participa cu mare drag la aceste activitati, dar si a colegilor mei din echipa de implementare a proiectului: prof. LILIANA BULGARU (director scoala), prof. inv. prim. GARBEA TATIANA, APETRII VIORICA, LEVARDA ELENA, VERDE ANA, DANAILA DORINA, precum si dl. instructor CLOSCA IOAN. Speram sa finalizam proiectul cu un portofoliu cat mai bogat!