Roman, Neamț
Căutare site

Jurnalul unui student ce călătoreşte cu trenul spre Iaşi

Trenurile regio de pe ruta Roman – Iaşi devin tot mai aglomerate, odată cu începerea şcolii, dovedindu-se a fi neîncăpătoare. CFR nu are, încă, soluţii.

Cei care doresc să călătorească cu trenul pe direcţia Roman – Iaşi începând cu această perioadă trebuie să se înarmeze cu foarte multă răbdare. Timpul foarte lung de călătorie şi condiţiile deficitare transformă drumul, deseori, într-un chin pentru cei care aleg acest mijloc de transport. Odată cu începutul anului universitar, la 1 octombrie, la fel ca în fiecare an, toate trenurile regio pe această distanţă vor fi extraordinar de aglomerate. Pe lângă navetiştii de zi cu zi, există câteva mii de studenţi şi elevi din Roman şi satele din împrejurimi care aleg acest mijloc de transport datorită preţului redus. Există doar trei trenuri directe care parcurg această distanţă, două dimineaţa, la orele 5.49 şi 7.48, şi unul după-amiază, care este şi cel mai aglomerat, la 14.22.

Deşi aceste trenuri sunt suprasolicitate, cei de la CFR nu suplimentează numărul de vagoane, rămânând tot atâtea ca şi în timpul vacanţei de vară.

„Până în prezent, nu am primit nicio notificare cum că s-ar schimba numărul de vagoane pentru trenurile regio pe ruta Roman – Iaşi. Vor rămâne tot două, ca şi până acum. Știm că cerea este foarte mare, însă, din păcate, nu sunt vagoane disponibile momentan”, a declarat o angajată a Gării Roman. Vagonul de clasa I rămâne doar o amintire plăcută pentru călătorii mai în vârstă, deoarece pe această rută sunt folosite doar cele de clasa a II-a.

Pentru distanţa Roman-Iaşi, un student cu legitimaţia vizată pe anul universitar în curs sau un elev cu carnetul de note vizat plăteşte, odată cu scumpirea biletelor de tren de la 1 septembrie, suma de 8 lei. Dacă ar alege transportul cu microbuze tip maxi-taxi, ar trebui să plătească 20 de lei pentru un transport. La un traseu dus-întors săptămânal, un student economiseşte 24 de lei, o sumă importantă de bani pentru fondurile unui tânăr.

Suportă aşadar, în special duminica şi vinerea, să stea în picioare, de multe ori chiar şi cu bagajele în braţe, pe tot parcursul celor două ore şi 40 de minute, cât durează ca un tren regio să parcurgă cei 116 kilometri, între Roman şi Iaşi, prin Paşcani. Un maxi-taxi parcurge într-o oră şi 15 minute, pe o distanţă mai scurtă, de doar 84 de kilometri, traseul rutier Roman – Târgu-Frumos -Iaşi.

Dar, cum banii de cheltuială ai unui student pentru o săptămână sunt, de cele mai multe ori, limitaţi şi bine programaţi, orice economie este bine venită.

Imaginea călătoriei

Cel mai des este ales trenul de 14.22. Nu e nici prea devreme, totuşi ajunge la timp pentru ca studenţii să ajungă să prindă petrecerea de duminică seara din cămin. Mai întâi, este o aventură să urci în tren. Trenurile regio vin de la Bacău sau Adjud şi, de multe ori, ajung la Roman deja aglomerate. Când se iveşte trenul în gară, călătorii mai tineri se apropie foarte tare de linia ferată, încercând să urce chiar dinainte ca acesta să oprească. După ce staţionează, se înghesuie foarte tare cu toţii la uşile vagoanelor pentru a prinde un loc, măcar să îşi pună bagajele. Dacă nu găsesc, aleg să stea chiar şi între vagoane sau în toalete, acolo unde condiţiile sunt inumane. De cele mai multe ori este o mizerie de nedescris, apa nu curge, iar mirosurile sunt de nesuportat. Nu de puţine ori, însă, au existat cazuri în care foarte multe persoane nu au mai apucat să intre în tren.

Dar, în zilele mai norocoase, când găsesc un loc liber şi apucă să se aşeze, călătoria aceasta devine o plăcere. Unii aleg să citească, alţii completează integrame, ascultă muzică, navighează pe internet de pe telefonul mobil sau, pur şi simplu, povestesc diferite întâmplări cu partenerii de drum, fie ei cunoscuţi sau necunoscuţi. Ai ocazia să cunoşti diferite persoane, cu poveşti de viaţă impresionante. Pe lângă studenţi, trenul acesta este folosit şi de foarte multe persoane care fac zilnic naveta între Roman şi satele de până la Paşcani. Unele dintre aceste persoane sunt foarte comunicative şi intră în discuţie cu orice persoană are dispoziţia să le asculte.

După 45 de minute, trenul ajunge la Paşcani, acolo unde staţionează timp de 20 de minute, timp în care se schimbă locomotiva. Aici, trenul este bombordat de cerşetori care apelează la mila călătorilor pentru a le oferi un ajutor cât de mic.

După cele 20 de minute, trenul se repune în mişcare. Urmează o serie lungă de staţionări, la toate haltele din drum. Trenul se aglomerează şi mai tare, iar călătorii încep să îşi piardă răbdarea. Se fac planuri pentru săptămâna care urmează, pentru cum vor ajunge de la gară la cămin şi, nu de puţine ori, se aude:

„Asta e ultima dată când mai merg cu trenul. De săptămâna viitoare, merg cu maxi-taxi”. Dar, până la sfârşitul săptămânii, banii se termină şi ajung toţi să se reîntâlnească în acelaşi tren, cu entuziasmul specific unui început de weekend şi nerăbdarea de a ajunge acasă…

Comentarii 6

Discuția cititorilor despre acest articol

  1. Cosmin Stefănică

    O soluție foarte simplă pentru cei ce au aventuri ca cele de mai sus: vă treziți mai devreme, luați trenul de 7:48. Am făcut asta de fiecare dată anul trecut, și e mult mai relax. Ai și loc să stai jos, nu e deloc aglomerat și chiar dacă cerșetorii tot mai dau iama prin el la Pașcani, nu moare nimeni. Oh, și vagoane cu locuri de clasa I. Studenții cu laptop-uri, așa ca mine, văd asta ca pe o mană cerească. Mai vezi un film, mai joci un joc, mai asculți o muzică.

  2. Mama omida

    Pai asta era si pe vremea lui ceasca cand trenul avea 8 vagoane…numai ca atunci mergeam cu NASU la juma de pret…era normal,juma de loc,juma de pret….si apoi face parte din farmecul vietii de student…ce dracu mai povestesti la nepoti?

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.