Un informator poate fi vecinul, vânzătoarea de la magazinul din colț, poștașul care aduce pensia, un cadru didactic sau persoane care provin din înalta societate. Informatorii polițiștilor sunt protejați prin lege. Sursele oamenilor legii sunt confidențiale, identitatea lor fiind ascunsă inclusiv șefilor ierarhici ai polițiștilor. Informațiile sunt plătite cu bani sau cu mici servicii.
Au mai multe denumiri, în funcție de tabăra din care sunt priviți. De polițiști sunt numiți ”surse”, dar de alte persoane, informatorii sunt botezați cu apelative gen ”cârtițe”, ”sifoane”, ”turnători” sau ”ciripitori”. Cei mai mulți îi caracterizează ca pe un rău necesar, un informator valoros fiind cel care poate oferi rezolvarea unui caz dificil pentru oameni legii.
Polițistul asigură protecţia informatorului
Relația dintre polițist și informator este reglementată prin legea Poliției Române. ”Sursele de informare, metodele şi mijloacele activităţii de culegere a informaţiilor au caracter confidenţial şi nu pot fi dezvăluite de nimeni, în nicio împrejurare. Excepţie fac cazurile în care îndatoririle funcţiei, nevoile justiţiei sau legea impun dezvăluirea lor. În aceste situaţii, dezvăluirea se va face, după caz, cu asigurarea protecţiei necesare”. Într-un alt articol al aceleiași legi se precizează că polițistul ”asigură protecţia martorului, informatorului şi a victimei, în condiţiile legii”.
Așadar, informatorii sunt folosiți și protejați de oamenii legii. Această protecție se face proporțional cu valoarea informațiilor primite de la sursa respectivă, un polițist având, de regulă, mai multe surse. Uneori, polițiștii plătesc cu bani gheață pentru o informație prețioasă. ”Înainte se solicitau bani de la Inspectorat pentru plata unor informații. Polițistul prezenta informația, aceasta era verificată, și dacă se dovedea a fi de folos, se puteau întocmi documente pentru plata celui care a oferit informația respectivă. În ultimii ani, din cauza unei constante lipse de finanțare a Poliției, sursele sunt plătite din banii personali ai polițiștilor”, a afirmat comisarul șef Dragoș Bălău, șeful Poliției municipiului Roman.
Despre informatori se învață la școală
Despre surse și informatori, viitori polițiști învață de pe băncile școlii. Există cursuri care îi învață cum să-și aleagă informatorii, cum să păstreze relația cu ei, cum să-și ordoneze informațiile – unii au carnete speciale, pe care scriu ceea ce află și un nume de cod al informatorului – și cum să-i răsplătească pe turnătorii din ”zona gri”, adică pe cei care comit infracțiuni mărunte (găinării). În general, acestora li se ”iartă” faptele comise în schimbul obținerii de informații. ”Găinarii” mai sunt folosiți și în alte scopuri. Spre exemplu, dacă o anumită persoană trebuie oprită în trafic fără o acțiune în forță, este suficient ca cel ce s-a înțeles cu polițistul să traverseze pe trecerea de pietoni la ”momentul potrivit”, iar o patrulă de poliție să se afle în apropiere ”absolut întâmplător”.
Așa cum se precizează și în articolul de lege, polițistul prezintă superiorilor ierarhici doar informația, nu și sursa. De aceea, după cum recunosc chiar ofițerii din Poliția Roman, un informator poate fi oricine: vecinul, vânzătoarea de la magazinul din colț, poștașul care aduce pensia, un cadru didactic sau persoane care provin din înalta societate. Cel mai adesea, însă, turnătorii sunt persoane care au avut, cel puțin o dată, probleme cu legea sau locuiesc ori au un anturaj din mediul infracțional. În același timp, persoanele colaborează cu polițiștii din motive variate. Unii fac acest lucru din lipsă de ocupație, alții din plăcere, alții că vor să ”înfunde” pe cineva, alții pentru că au o obligație. Cert este că, în 90% dintre situații, rezolvarea unui caz stă într-o informație valoroasă. ”Anul trecut am avut mai multe cazuri care au fost rezolvate datorită surselor care au furnizat informații”, a confirmat comisarul șef Stelică Bezim, adjunctul șefului Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.
În afara surselor anonime, IPJ Neamț are sprijin și din partea ”polițiștilor” voluntari. Sunt cetățeni de diferite vârste care, în baza unui contract de voluntariat, îi ajută pe polițiști în diverse activități. ”Voluntarii îi ajută, în principal, pe polițiștii rutieri. Sunt câteva zeci de voluntari în tot județul. Avem și elevi care fac voluntariat, aceștia împărțind pliante în cadrul acțiunilor de prevenire și a campaniilor derulate de inspectorat”, a precizat comisarul șef Stelică Bezim.
Spre deosebire de informatori, voluntarii sunt cunoscuți, în mare parte, celor din jur, iar activitatea lor ține mai mult de spiritul civic și dorința de a se implica.










Ce ar trebui sa inteleaga „omul de pe zebra” din acest articol ? Ca delatiunea e o fapta buna, in slujba Politiei ? In ’89 credeam ca am scapat, pentru totdeauna, de „duhul” asta al turnatoriei…Altfel , nu inteleg de ce trebuie popularizata o metoda de stringere a informatiilor veche de cind lumea…
ASA ZISII INFORMATORI EXISTA DE PE TIMPUL LUI RAPOSATUL,DUMNEZEU S-AL IERTE.ACESTI INDIVIZI SUNT IN STARE SA O VANDA SI PE MA-SA,NAU NICI UN FEL DE SCRUPULE, SUNT ANIMALE CU CHIP DE OM,UN IUDA MODERN.DAR SA NU CREDETI DACA SUNT SIFONARII POLITIEI,CAND CALCA STRAMB SUNT IERTATI, TOT ACOLO MERG SI EI,DAR VAI MAMA LOR DACA SE AFLA.
Si-atunci care-i deosebirea intre turnatorii comunisti si turnatorii de astazi? Dupa stapanii pe care -i slujesc?
…unde ni se povesteste cum politistii, care sunt oameni, iti pot inscena ceva! Si asa ceva ii invata la scoala…