Roman, Neamț
Căutare site

Istoria școlilor din județ, „dezgropată” la Școala „Vasile Alecsandri”

Miercuri, 31 octombrie, a avut loc prima ediție a simpozionului județean „Incursiune în istoria învățămîntului nemțean”.

 

 

Școala „Vasile Alecsandri” a găzduit miercuri, 31 octombrie, prima ediție a simpozionului județean „Incursiune în istoria învățămîntului nemțean”. Evenimentul, care a reunit profesori de istorie din zona Romanului, i-a avut ca invitați speciali pe Elena Preda, inspector pentru disciplina istorie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Neamț, și pe profesor doctor Liviu Brătescu, cercetător la Institutul de istorie „A.D. Xenopol” din Iași. Simpozionul se înscrie în seria manifestărilor organizate cu prilejul aniversării a 180 de ani de la înființarea Școlii „Vasile Alecsandri” și a fost deschis de un moment artistic deosebit prezentat de elevii școlii.

„O școală nu este doar suma rezultatelor meritorii ale prezentului, ci și produsul unui trecut care poate ascunde fapte și lucruri cu impact pentru comunitate, confirmări ale unor valori umane, profesori și elevi care au marcat istoria locală, județeană sau națională, evenimente semnalate în ziarele timpului. Simpozionul nostru își propune să ofere oportunitatea deschiderii unei cercetări cu scopul descoperirii «comorilor» trecutului pe care școlile le posedă și vor să le dăruiască semenilor. Profesorilor de istorie le revine această responsabilitate onorantă. Prin activitățile propuse dorim să promovăm imaginea școlilor nemțene și a dascălilor ei, să evidențiem aspectele comune ce vizează transmiterea valorilor culturale, cu scopul de a întreține spiritul cultural și istoric românesc, să împărtășim din experiența didactică și să consolidăm comunitatea profesorilor din județul nostru”, a spus profesoara Cristina Aruxandei, director adjunct al Școlii „Vasile Alecsandri”, coordonatoarea proiectului.
„Ne aflăm în locul cel mai potrivit, o școală care tocmai aniversează 180 de ani de la înființare, pentru a demara un proiect ambițios împreună cu oamenii care pot ajuta la recuperarea memoriei acestor locuri. Pentru profesorii de istorie, mai mult decît pentru ceilalți colegi de la catedră, există responsabilitatea de a fi foarte atenți la tot ce ne înconjoară. Consider că nu poți să te arunci să studiezi istoria universală fără să cunoști bine istoria locală. Cercetările fiecăruia dintre noi ar trebui să înceapă cu școala noastră, cu strada noastră”, a spus profesoara Elena Preda, inspector pentru istorie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Neamț.

Simpozionul s-a desfășurat pe două secțiuni: „Istoria școlilor nemțene. Școala și rolul ei în comunitate” și

„Promovarea școlilor nemțene. Exemple de bună practică prin proiecte, parteneriate și schimburi de experiență”. În cadrul celor două secțiuni au fost susținute nu mai puțin de 18 lucrări, alte zece lucrări fiind trimise de profesori care nu au putut participa în mod direct la reuniune.

Comentarii 1

Discuția cititorilor despre acest articol

  1. cetatean

    Dar sa nu uitam cine a pus bazele proiectelor in aceasta scoala si a avut rezultate bune , foasta doamna director care si EA merita totusi laude , sa nu ne asumam ce nu ni se cuvine si luam laudele toate supra noastra , a pus suflet in tot ce a fost realizat in aceasta scoal, felicitari fostei doamne director .

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.