Prima paginăEducatie

Istoria învățămîntului din Neamț se scrie la Roman

Dimensiune text

Școala „Vasile Alecsandri” va organiza prima ediție a simpozionului județean „Incursiune în istoria învățămîntului nemțean”.

 

Cosette ZANOCEA

 

Profesorii de istorie de la Școala „Vasile Alecsandri” invită toți colegii de breaslă din județ, indiferent de disciplina pe care o predau la școală, la o scurtă „Incursiune în istoria învățămîntului nemțean”. Cum se făcea carte în școlile din oraș, dar și în cele de la țară, în perioada comunistă sau în perioada interbelică, care sînt personalitățile care și-au legat numele, ca profesori sau ca elevi, de unități de învățămînt din județ, acestea sînt doar cîteva dintre obiectivele pe care organizatorii vor să le aducă la cunoștința contemporanilor prin organizarea primei ediții a Simpozionului județean „Incursiune în istoria învățămîntului nemțean”.

„O școală nu este doar suma rezultatelor meritorii ale prezentului, ci și produsul unui trecut care poate ascunde fapte și lucruri cu impact pentru comunitate, confirmări ale unor valori umane, profesori și elevi care au marcat istoria locală, județeană sau națională, evenimente semnalate în ziarele timpului. Proiectul își propune să ofere oportunitatea deschiderii unei cercetări cu scopul descoperirii «comorilor» trecutului pe care școlile le posedă și vor să le dăruiască semenilor. Profesorilor de istorie le revine această responsabilitate onorantă. Prin activitățile propuse, dorim să promovăm imaginea școlilor nemțene și a dascălilor ei, să evidențiem aspectele comune ce vizează transmiterea valorilor culturale, cu scopul de a întreține spiritul cultural și istoric românesc, să împărtășim din experiența didactică și să consolidăm comunitatea profesorilor din județul nostru”, a spus profesoara Cristina Aruxandei, director adjunct al Școlii „Vasile Alecsandri”, coordonatoarea proiectului.

Organizatorii speră, de asemenea, ca acest simpozion să fie punctul de plecare în stabilirea unor relații de colaborare între școli, concretizate în vizite și proiecte bilaterale. Prima ediție a simpozionului va avea loc pe 31 octombrie, în deschiderea festivităților organizate cu prilejul aniversării a 180 de ani de la înfințarea Școlii „Vasile Alecsandri”.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0