Prima paginăCultural

Istoria comunismului, sub „bisturiul” doctorului Răzeșu

Dimensiune text

Cercul Militar din Roman a găzduit duminică, 19 mai, o manifestare culturală organizată în colaborare cu Societatea Culturală „Clepsidra” din Roman și Primăria municipiului Roman. Doctorul Virgil Răzeșu a vorbit, la Roman, despre fabricarea propriului dosar de către Securitate.

 

 

La eveniment au participat primarul municipiului Roman, Laurențiu Dan Leoreanu, profesorul Gheorghe A. M. Ciobanu, preotul Cornel Paiu, președintele Societății Culturale „Clepsidra” din Roman, precum și unul dintre cei mai activi colaboratori ai societății – Tiberiu Roșu. Evenimentul a fost inclus în seria de manifestări ale Zilelor Municipiului Roman. „Sunt bucuros de modul în care au decurs aceste manifestări cuprinse între Zilele «Episcop Melchisedec Ștefănescu» și sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena. Romașcanii au avut parte de multiple activități, de aceea cred că această manifestare a început să se maturizeze”, a spus primarul Leoreanu.

Manifestarea de la Cercul Militar din Roman a constat într-o conferință pe tema obezității, susținută de doctorul chirurg Virgil Răzeșu, din Piatra Neamț, și a cuprins, totodată, și o dublă lansare de carte sub semnătura medicului nemțean: „Umbra noastră cea de toate zilele” și „Glontele cu parfum de crini”, ambele apărute la Editura Răzeșu.

Cartea „Umbra noastră cea de toate zilele” a captat atenția, fiind cea mai îndelung discutată. Securitatea și secretele evenimentelor din 1989 au fost subiectele descrise de doctorul Răzeșu în volum. „În carte sunt prezentate 30 de «ciripitori». O parte dintre acestea, deși am stat la căpătâiul lor, ar fi declarat orice despre oricine. Nu am fost ușă de biserică, dar nu am făcut nimic împotriva statului. Sistemul era atât de ticălos încât, dacă refuzai să colaborezi cu Securitatea, îți pierdeai pâinea. Esența acestei cărți este că mi-au fabricat o viață falsă, de ticălos. Din această cauză, timp de 20 de ani nu am putut ieși din țară, cu consecințe asupra activității mele”, a spus doctorul Răzeșu.

[sam id=”3″ codes=”true”]

COMENTARII

WORDPRESS: 0